Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Tremurând de uimire și suferință, bătrânul părinte orb află de
înșelăciunea căreia îi căzuse victimă. Nădejdile cultivate cu drag vreme
îndelungată fuseseră nimicite și simțea până în adâncul sufletului
deznădejdea ce trebuie să se fi abătut asupra fiului cel mai mare. Cu toate
acestea, i-a străfulgerat în minte convingerea că mâna providenței a fost
aceea care nimicise planul său și împlinise chiar lucrul acela pe care el era
hotărât să-l împiedice. El și-a adus aminte de cuvintele îngerului adresate
Rebecăi și, în ciuda păcatului de care Iacov se făcea acum vinovat, a văzut în
el pe acela care era cel mai bine pregătit să aducă la îndeplinire planurile lui
Dumnezeu. În timp ce cuvintele binecuvântării erau pe buzele sale, el simțise
spiritul inspirației asupra sa; și acum, cunoscând toate împrejurările, el
ratifică binecuvântarea rostită fără voie asupra lui Iacov: „L-am
binecuvântat. De aceea va rămâne binecuvântat”. (Geneza 27, 33.)
Esau a desconsiderat cu ușurință valoarea binecuvântării câtă vreme
aceasta fusese la îndemâna sa, dar el dorea s-o aibă când o pierduse pentru
totdeauna. Întreaga putere a naturii lui impulsive, nestăpânite, se trezi, iar
durerea și mânia lui au fost teribile. El strigă plângând amar:
„Binecuvântează-mă și pe mine tată!” „N-ai păstrat nici o binecuvântare
pentru mine?” Dar făgăduința dată nu putea fi retrasă. Dreptul de întâi
născut, pe care-l schimbase cu atâta nepăsare pe o mâncare, nu-l mai putea
recâștiga acum. „Pentru o mâncare”, pentru satisfacerea de moment a
apetitului ce nu fusese niciodată înfrânat, Esau și-a vândut moștenirea, dar
când și-a văzut nebunia, a fost prea târziu ca să capete binecuvântarea.
„Măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe”. (Evrei 12, 16-17.) Esau
n-a fost lipsit de privilegiul de a căuta favoarea lui Dumnezeu prin pocăință,
dar el n-a mai putut găsi nici un mijloc de a recâștiga dreptul de întâi născut.
Durerea sa nu izvora din convingerea că a păcătuit; el nu dorea să se împace
cu Dumnezeu. Lui îi părea rău de consecințele păcatului său, și nu de păcat
în sine.
Din cauza indiferenței sale față de binecuvântările și cerințele divine,
183