25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

aduce o slujire liber consimțită.

Atâta vreme cât toate ființele create au recunoscut ascultarea iubirii, o

desăvârșită armonie a existat în tot universul lui Dumnezeu. Era bucuria

oștilor cerești aceea de a aduce la îndeplinire planurile Creatorului lor. Ele își

găseau plăcerea în reflectarea slavei Sale și în a-I aduce laudă. Iar în timp ce

iubirea față de Dumnezeu era supremă, iubirea unuia față de celălalt era plină

de încredere și neegoistă. Nu exista nici o notă de discordie care să tulbure

armonia cerească. Dar o schimbare s-a produs în această fericită atmosferă.

A fost unul care a pervertit libertatea pe care Dumnezeu o acordase

creaturilor Sale. Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese foarte

mult onorat de către Dumnezeu și care era, printre locuitorii cerurilor, în

poziția cea mai înaltă în ceea ce privește puterea și slava. Lucifer, „fiul

zorilor”, a fost întâiul între heruvimii ocrotitori, sfânt și fără prihană. El

stătea în prezența marelui Creator și razele nesfârșite ale slavei ce înconjurau

pe veșnicul Dumnezeu se odihneau asupra lui. „Așa vorbește Domnul,

Dumnezeu: Ajunseseși la cea mai înaltă desăvârșire, erai plin de înțelepciune

și desăvârșit în frumusețe. Stăteai în grădina Eden, grădina lui Dumnezeu, și

erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe.... Erai un heruvim ocrotitor, cu

aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, și umblai

prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană ... până în ziua când

s-a găsit nelegiuirea în tine”. (Ezechiel 28, 12-15.)

Puțin câte puțin, Lucifer a început să se hrănească cu dorința înălțării

de sine. Scriptura ne spune: „Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții

tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta”. (Ezechiel 28, 17.) „Tu ziceai

în inima ta ... îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui

Dumnezeu ... voi fi ca Cel Prea Înalt”. (Isaia 14, 13-14.) Deși toată slava lui

era de la Dumnezeu, acest înger puternic a ajuns s-o considere ca

aparținându-i. Nemulțumit cu poziția sa, deși onorat mai presus de oștile

cerești, el s-a aventurat să poftească închinarea cuvenită numai Creatorului.

În loc de a căuta să facă din Dumnezeu obiectul suprem al sentimentelor și

14

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!