Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

aduce o slujire liber consimțită.
Atâta vreme cât toate ființele create au recunoscut ascultarea iubirii, o
desăvârșită armonie a existat în tot universul lui Dumnezeu. Era bucuria
oștilor cerești aceea de a aduce la îndeplinire planurile Creatorului lor. Ele își
găseau plăcerea în reflectarea slavei Sale și în a-I aduce laudă. Iar în timp ce
iubirea față de Dumnezeu era supremă, iubirea unuia față de celălalt era plină
de încredere și neegoistă. Nu exista nici o notă de discordie care să tulbure
armonia cerească. Dar o schimbare s-a produs în această fericită atmosferă.
A fost unul care a pervertit libertatea pe care Dumnezeu o acordase
creaturilor Sale. Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese foarte
mult onorat de către Dumnezeu și care era, printre locuitorii cerurilor, în
poziția cea mai înaltă în ceea ce privește puterea și slava. Lucifer, „fiul
zorilor”, a fost întâiul între heruvimii ocrotitori, sfânt și fără prihană. El
stătea în prezența marelui Creator și razele nesfârșite ale slavei ce înconjurau
pe veșnicul Dumnezeu se odihneau asupra lui. „Așa vorbește Domnul,
Dumnezeu: Ajunseseși la cea mai înaltă desăvârșire, erai plin de înțelepciune
și desăvârșit în frumusețe. Stăteai în grădina Eden, grădina lui Dumnezeu, și
erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe.... Erai un heruvim ocrotitor, cu
aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu, și umblai
prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană ... până în ziua când
s-a găsit nelegiuirea în tine”. (Ezechiel 28, 12-15.)
Puțin câte puțin, Lucifer a început să se hrănească cu dorința înălțării
de sine. Scriptura ne spune: „Ți s-a îngâmfat inima din pricina frumuseții
tale, ți-ai stricat înțelepciunea cu strălucirea ta”. (Ezechiel 28, 17.) „Tu ziceai
în inima ta ... îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui
Dumnezeu ... voi fi ca Cel Prea Înalt”. (Isaia 14, 13-14.) Deși toată slava lui
era de la Dumnezeu, acest înger puternic a ajuns s-o considere ca
aparținându-i. Nemulțumit cu poziția sa, deși onorat mai presus de oștile
cerești, el s-a aventurat să poftească închinarea cuvenită numai Creatorului.
În loc de a căuta să facă din Dumnezeu obiectul suprem al sentimentelor și
14