25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

înălțimea muntelui. Urcă pe „muntele Nebo, pe vârful muntelui Pisga”.

(Deuteronom 34, 1.) Pe fiecare pisc s-a oprit, privind la scenele ce se

desfășurau înaintea lui. Departe, către apus, se întindeau apele albastre ale

Mării celei Mari; către miazănoapte se înălțau spre cer munții Hermonului;

către răsărit se întindea podișul Moab, iar dincolo de el Basanul, locul

biruințelor lui Israel; către miazăzi, până departe, era pustia în care

pribegiseră atâta timp.

În singurătatea aceasta, Moise privi înapoi la viața lui care fusese plină

de oboseli și sacrificii de când renunțase la onorurile regești ale curții și la

posibilitatea urcării pe tronul Egiptului, pentru a-și uni soarta cu cea a

poporului ales al lui Dumnezeu. Își aduse aminte de anii cei lungi petrecuți în

pustie, ca păstor al turmelor lui Ietro, de arătarea Îngerului în rugul ce ardea

și de chemarea ce-i fusese făcută de a-l elibera pe Israel. Mai privi la

minunile cele puternice săvârșite de puterea lui Dumnezeu în favoarea

poporului Său ales și la mila plină de îndurare arătată în decursul anilor lungi

de rătăcire și răscoală. În pofida celor făcute de Dumnezeu pentru ei, în

pofida rugăciunilor și ostenelilor lui, numai doi dintre adulții marii mulțimi

ce părăsise Egiptul au fost găsiți destul de credincioși ca să li se îngăduie să

intre în țara făgăduinței. Când Moise privi la rezultatele ostenelilor lui, i se

păru că viața lui de osteneli și sacrificii fusese aproape zadarnică.

Totuși, nu-i părea rău că purtase poverile acestea. Știa că misiunea și

lucrarea îi fuseseră rânduite chiar de Dumnezeu. La începutul chemării lui de

a deveni conducătorul lui Israel, pentru a-l scoate din robie, dorise să fugă de

purtarea răspunderii; dar, după ce a luat asupra sa lucrarea, n-a mai lepădat

povara. Chiar și atunci când Dumnezeu i-a oferit posibilitatea de a scăpa de

grijă, nimicindu-l pe Israelul răsculat, n-a putut să se învoiască la aceasta. Cu

toate că încercările lui fuseseră grele, se bucurase totuși de dovezi deosebite

ale harului lui Dumnezeu; în timpul rămânerii în pustie câștigase o

experiență bogată, deoarece văzuse descoperirea puterii și măreției lui

Dumnezeu și stătuse în comuniune cu iubirea Lui; și-a dat seama că alegerea

511

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!