Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Capitolul 25
Exod
Capitol bazat pe textele din Exod 12, 34-51; 13-15.
Cu mijlocul încins, cu picioarele încălțate și cu toiagul în mână,
poporul Israel stătea gata, în picioare, fără glas, înmărmurit și totuși
nădăjduind, în așteptarea ordinului imperial, care să le spună să plece. Înainte
de ivirea zorilor, ei au pornit la drum. În timpul plăgilor, pe când
manifestarea puterii lui Dumnezeu aprinsese credința în inimile robilor și
aruncase groaza în asupritorii lor, izraeliții se adunaseră în mod treptat în
Gosen; cu toată graba plecării lor, se luaseră deja unele măsuri necesare
organizării și controlului mulțimii în mișcare, prin împărțirea lor în cete, sub
îndrumarea unor conducători numiți în scopul acesta.
Și au plecat „în număr de aproape șase sute de mii de oameni, care
mergeau pe jos, afară de copii. O mulțime de oameni de tot soiul s-au suit
împreună cu ei”. (Exod 12, 37-38.) În această mulțime se aflau nu numai
aceia care erau mânați de credința în Dumnezeul lui Israel, ci se afla, de
asemenea, un foarte mare număr de oameni care doreau numai să scape de
plăgi sau porniseră după mulțimea în mișcare numai din sentimentalism și
curiozitate. Această clasă de oameni a fost totdeauna o piedică și o cursă
pentru Israel.
De asemenea, poporul a luat cu el „turme însemnate de oi și boi”.
Acestea erau proprietatea izraeliților, care nu-și vânduseră niciodată bunurile
lor împăratului, așa cum făcuseră egiptenii. Iacov și fiii săi și-au adus
turmele și cirezile cu ei în Egipt, unde se înmulțiseră foarte mult. Înainte de a
părăsi Egiptul, poporul, sub îndrumarea lui Moise, a cerut o recompensă
291