Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Înainte de a începe împărțirea țării, Caleb, însoțit de conducătorii
seminției sale, s-a înfățișat cu o cerere specială. În afară de Iosua, Caleb era
acum omul cel mai înaintat în vârstă din Israel. El și Iosua fuseseră singurii
dintre iscoade care aduseseră un raport bun despre pământul făgăduit și care
îmbărbătaseră poporul să meargă și să-l cucerească în Numele Domnului.
Caleb i-a amintit acum lui Iosua făgăduința dată pe vremea aceea cu privire
la răsplătirea credincioșiei sale: „Țara în care a călcat piciorul tău va fi
moștenirea ta pe vecie, pentru tine și pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în
totul voia Domnului, Dumnezeului tău”. (Iosua 14, 9-15.) De aceea a
prezentat cererea de a i se da Hebronul ca moștenire. Aici fusese vreme
îndelungată patria lui Avraam, a lui Isaac și a lui Iacov și tot aici, în peștera
Macpela, erau îngropați. Hebronul era reședința temuților anachimi, a căror
înfățișare înspăimântătoare le îngrozise atât de mult pe iscoade, încât prin ei
fusese nimicit curajul întregului Israel. Acesta era locul pe care, mai presus
de oricare altul, încrezându-se în puterea lui Dumnezeu, îl alesese Caleb ca
moștenire.
„Acum, iată că Domnul”, a zis el, „m-a ținut în viață cum a spus. Sunt
patruzeci și cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise ... și acum
sunt în vârstă de optzeci și cinci de ani. Și astăzi sunt tot așa de tare ca în
ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru
luptă, fie ca să merg în fruntea voastră. Dă-mi dar muntele acesta, despre
care a vorbit Domnul pe vremea aceea; căci ai auzit atunci că acolo sunt
anachimi și că sunt cetăți mari și întărite. Domnul va fi poate cu mine și-i voi
izgoni, cum a spus Domnul”. Cererea aceasta era susținută de fruntașii lui
Iuda. Caleb, ca unul care fusese ales din seminția sa pentru împărțirea
pământului, îi luase pe acești bărbați pentru ca împreună cu el să prezinte
cererea, ca nu cumva să se trezească părerea că se folosește de autoritatea sa
pentru scopuri egoiste.
Cele cerute i-au fost acordate fără întârziere. Nimănui altcuiva nu i se
putea încredința cu mai multă siguranță cucerirea acestor cetăți uriașe. „Iosua
553