Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

consacrat tezaurului Domnului -- Îl jefuise pe Dumnezeu de primele roade
ale pământului Canaanului.
Păcatul de moarte care a dus la nimicirea lui Acan își avea rădăcina în
lăcomie, unul dintre păcatele cele mai obișnuite și privite cu cea mai mare
ușurătate. În timp ce alte păcate sunt dezvăluite, și pedepsite, foarte rar
călcarea poruncii a zecea atrage o mustrare și aceea ușoară! Urâciunea
păcatului acestuia și urmările lui îngrozitoare sunt lecții extrase din relatarea
faptei lui Acan.
Lăcomia este un rău care crește treptat. Acan cultivase pornirea spre
lăcomie, până când aceasta ajunsese un obicei care-l prinsese în lanțuri
aproape cu neputință de sfărâmat. În timp ce hrănea răul acesta, ar fi putut
cel puțin să fie umplut de groază la gândul că ar putea aduce nenorocire
asupra întregului Israel; dar puterile conștiinței lui fuseseră amorțite prin
păcat și, când ispita a venit, el i-a căzut ușor pradă.
Oare nu se săvârșesc și astăzi păcate asemănătoare față de avertismente
tot atât de solemne și precise? Și nouă ni se interzice, la fel de hotărât, să ne
lăsăm pradă lăcomiei, așa după cum nu i se dăduse voie lui Acan să-și
însușească ceva din prada Ierihonului. Dumnezeu consideră lăcomia ca fiind
la fel ca vrăjitoria. Ni se dă avertismentul: „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și
lui Mamona”. (Coloseni 3, 5; Matei 6, 24.) „Vedeți și păziți-vă de orice fel
de lăcomie”. (Luca 12, 15.) „Nici să nu fie pomenită între voi”. (Efeseni 5,
3.) Avem în fața noastră soarta grozavă a lui Acan, Iuda, Anania și Safira. Cu
mult mai înainte, avem exemplul lui Lucifer, acel „luceafăr al zorilor” care,
râvnind după o stare mai înaltă, a pierdut pentru totdeauna mărirea și
fericirea cerului. Și, în ciuda tuturor acestor avertismente, pretutindeni
domnește lăcomia.
Pretutindeni se arată urmele ei murdare. Ea aduce în familie
536