Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

de durere; dar, când pomilor celor falnici le cădeau frunzele, scena aceasta
le-a adus în mod viu în minte faptul dureros, că moartea este partea a tot ce
are viață.
Grădina Edenului a rămas mult timp pe pământ, după ce omul a fost
expatriat de pe plăcutele ei alei. Neamului omenesc căzut i-a fost îngăduit
mult timp să privească la căminul nevinovăției, numai intrarea în grădină
fiind oprită de către îngerii păzitori. La poarta Paradisului, păzită de
heruvimi, se descoperea slava divină. Aici veneau Adam și fiii săi să se
închine lui Dumnezeu. Aici ei și-au reînnoit legământul de ascultare față de
acea Lege pe care au călcat-o, fiind astfel îndepărtați din Eden. Când valul de
nelegiuire s-a întins asupra pământului și stricăciunea oamenilor a determinat
nimicirea lor prin apele potopului, mâna care sădise Edenul l-a luat de pe
pământ. Dar, la reînnoirea finală, când vor fi „un cer nou și un pământ nou”
(Apocalipsa 21, 1), el va fi readus pe pământ, mult mai glorios împodobit
decât a fost la început.
Atunci cei ce au păzit poruncile lui Dumnezeu vor respira sub pomul
vieții vitalitatea aceea dătătoare de nemurire; și, de-a lungul veacurilor
nesfârșite, locuitorii lumilor necăzute vor vedea în acea grădină a bucuriei o
dovadă a lucrării desăvârșite a creațiunii lui Dumnezeu, neatinsă de
blestemul păcatului, un exemplu de ceea ce ar fi putut deveni pământul, dacă
omul ar fi adus la îndeplinire planul glorios al Creatorului.
48