25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

de durere; dar, când pomilor celor falnici le cădeau frunzele, scena aceasta

le-a adus în mod viu în minte faptul dureros, că moartea este partea a tot ce

are viață.

Grădina Edenului a rămas mult timp pe pământ, după ce omul a fost

expatriat de pe plăcutele ei alei. Neamului omenesc căzut i-a fost îngăduit

mult timp să privească la căminul nevinovăției, numai intrarea în grădină

fiind oprită de către îngerii păzitori. La poarta Paradisului, păzită de

heruvimi, se descoperea slava divină. Aici veneau Adam și fiii săi să se

închine lui Dumnezeu. Aici ei și-au reînnoit legământul de ascultare față de

acea Lege pe care au călcat-o, fiind astfel îndepărtați din Eden. Când valul de

nelegiuire s-a întins asupra pământului și stricăciunea oamenilor a determinat

nimicirea lor prin apele potopului, mâna care sădise Edenul l-a luat de pe

pământ. Dar, la reînnoirea finală, când vor fi „un cer nou și un pământ nou”

(Apocalipsa 21, 1), el va fi readus pe pământ, mult mai glorios împodobit

decât a fost la început.

Atunci cei ce au păzit poruncile lui Dumnezeu vor respira sub pomul

vieții vitalitatea aceea dătătoare de nemurire; și, de-a lungul veacurilor

nesfârșite, locuitorii lumilor necăzute vor vedea în acea grădină a bucuriei o

dovadă a lucrării desăvârșite a creațiunii lui Dumnezeu, neatinsă de

blestemul păcatului, un exemplu de ceea ce ar fi putut deveni pământul, dacă

omul ar fi adus la îndeplinire planul glorios al Creatorului.

48

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!