Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Moise în cârmuirea poporului Israel.
Din nou s-a dovedit spiritul ales și lipsit de iubire de sine al marelui
conducător. Doi dintre cei șaptezeci, socotindu-se în umilință ca nefiind
vrednici pentru o poziție atât de plină de răspundere, nu li s-au alăturat
fraților lor, la cortul întâlnirii; dar Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lor
acolo unde se aflau și au început și ei să exercite darul proorociei. Făcându-ise
cunoscut lucrul acesta, Iosua dorea să oprească o asemenea abatere, de
teamă ca nu cumva să ducă la dezbinare. Gelos pentru onoarea stăpânului
său, el spuse: „Domnule Moise, oprește-i”. Răspunsul a fost: „Ești gelos
pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din
prooroci și Domnul să-și pună Duhul Lui peste ei”.
Un vânt puternic bătând dinspre mare a adus mari stoluri de prepelițe,
„cale cam de o zi într-o parte, și cale cam de o zi în cealaltă parte, în jurul
taberei. Aveau înălțimea cam de doi coți de la fața pământului”. (Numeri 11,
31.) Toată ziua și toată noaptea aceea, ca și ziua următoare, poporul a muncit
pentru a strânge hrana ce i-a fost dată printr-o minune. Au fost strânse
cantități imense. „Cel ce strânsese cel mai puțin avea zece omeri”. Tot ceea
ce nu s-a putut folosi îndată a fost păstrat prin uscare la soare, astfel încât
provizia, așa cum a fost făgăduit, era îndestulătoare pentru o lună întreagă.
Dumnezeu le-a dat izraeliților ceea ce nu era spre cel mai mare bine al
lor, și aceasta pentru că au stăruit în dorința de a avea; ei nu fuseseră
mulțumiți cu ceea ce le-ar fi fost cu adevărat de folos. Dorințele lor răzvrătite
au fost împlinite, dar au fost lăsați să sufere urmările. Au mâncat cu lăcomie
și necumpătarea lor a fost grabnic pedepsită. „Domnul a lovit poporul cu o
urgie foarte mare”. Un mare număr a pierit din cauza unor fierbințeli mari, în
timp ce aceia care erau cei mai vinovați dintre ei, au fost loviți de îndată ce
au gustat din hrana pe care o poftiseră.
407