25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Moise în cârmuirea poporului Israel.

Din nou s-a dovedit spiritul ales și lipsit de iubire de sine al marelui

conducător. Doi dintre cei șaptezeci, socotindu-se în umilință ca nefiind

vrednici pentru o poziție atât de plină de răspundere, nu li s-au alăturat

fraților lor, la cortul întâlnirii; dar Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lor

acolo unde se aflau și au început și ei să exercite darul proorociei. Făcându-ise

cunoscut lucrul acesta, Iosua dorea să oprească o asemenea abatere, de

teamă ca nu cumva să ducă la dezbinare. Gelos pentru onoarea stăpânului

său, el spuse: „Domnule Moise, oprește-i”. Răspunsul a fost: „Ești gelos

pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din

prooroci și Domnul să-și pună Duhul Lui peste ei”.

Un vânt puternic bătând dinspre mare a adus mari stoluri de prepelițe,

„cale cam de o zi într-o parte, și cale cam de o zi în cealaltă parte, în jurul

taberei. Aveau înălțimea cam de doi coți de la fața pământului”. (Numeri 11,

31.) Toată ziua și toată noaptea aceea, ca și ziua următoare, poporul a muncit

pentru a strânge hrana ce i-a fost dată printr-o minune. Au fost strânse

cantități imense. „Cel ce strânsese cel mai puțin avea zece omeri”. Tot ceea

ce nu s-a putut folosi îndată a fost păstrat prin uscare la soare, astfel încât

provizia, așa cum a fost făgăduit, era îndestulătoare pentru o lună întreagă.

Dumnezeu le-a dat izraeliților ceea ce nu era spre cel mai mare bine al

lor, și aceasta pentru că au stăruit în dorința de a avea; ei nu fuseseră

mulțumiți cu ceea ce le-ar fi fost cu adevărat de folos. Dorințele lor răzvrătite

au fost împlinite, dar au fost lăsați să sufere urmările. Au mâncat cu lăcomie

și necumpătarea lor a fost grabnic pedepsită. „Domnul a lovit poporul cu o

urgie foarte mare”. Un mare număr a pierit din cauza unor fierbințeli mari, în

timp ce aceia care erau cei mai vinovați dintre ei, au fost loviți de îndată ce

au gustat din hrana pe care o poftiseră.

407

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!