25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Izraeliții „s-au amestecat cu neamurile și au învățat faptele lor”. S-au

încuscrit cu canaaniții, iar idolatria s-a întins în țară ca o molimă. „Au slujit

idolilor lor, care au fost o cursă pentru ei. Și-au jertfit fiii și fiicele la idoli ...

și țara a fost spurcată astfel prin omoruri.... Atunci Domnul S-a aprins de

mânie împotriva poporului Său și a urât moștenirea Lui”. (Psalmii 106, 35-

40.)

Înainte ca generația care fusese îndrumată de Iosua să fi murit, idolatria

a făcut progrese prea slabe; dar părinții pregătiseră calea pentru cădere.

Nesocotirea, de către aceia care intraseră în stăpânirea Canaanului, a

restricțiilor puse de Dumnezeu a răspândit o sămânță rea, care a continuat să

aducă roade amare în decursul multor generații. Obiceiurile simple le-au

adus evreilor sănătate corporală; dar contactul cu păgânii a dus la

satisfacerea poftelor și patimilor, a scăzut treptat puterea corporală și a slăbit

puterea spirituală și morală. Prin păcatele lor, izraeliții s-au despărțit de

Dumnezeu; puterea Lui s-a retras de la ei și nu s-au mai putut împotrivi

vrăjmașilor lor. În felul acesta, au ajuns supuși chiar popoarelor pe care, cu

ajutorul lui Dumnezeu, ar fi trebuit să le supună.

„Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinților lor, care-i scosese din

țara Egiptului”, „și i-a povățuit ca pe o turmă în pustie”. „L-au supărat prin

înălțimile lor și I-au stârnit gelozia cu idolii lor”. „A părăsit locuința Lui din

Silo, cortul în care locuia între oameni. Și-a dat slava pradă robiei și măreția

Lui în mâinile vrăjmașului”. (Judecători 2, 12; Psalmii 78, 52.58.60.61.) Cu

toate acestea, El nu și-a părăsit poporul cu desăvârșire. Totdeauna au mai

fost câțiva care I-au rămas credincioși lui Dumnezeu și, din timp în timp,

Domnul a ridicat bărbați viteji și conștiincioși care au desființat idolatria și

au scăpat poporul de vrăjmași. Dar, după moartea eliberatorului, imediat

după ce nu se mai aflau sub autoritatea lui, ei se întorceau din nou la idolii

lor. Și astfel, istoria căderii și pedepsirii, a mărturisirii și eliberării s-a repetat

fără încetare.

593

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!