Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Căminul primilor noștri părinți avea să fie un model pentru alte cămine,
pe măsură ce copiii lor aveau să plece de lângă ei și să stăpânească pământul.
Căminul acela, înfrumusețat chiar de mâna lui Dumnezeu, nu era un palat
magnific. Oamenii, în mândria lor, își găsesc plăcerea în ridicarea de edificii
strălucitoare și costisitoare, glorificându-se prin lucrarea mâinilor lor.
Dumnezeu însă l-a așezat pe Adam într-o grădină. Acesta era căminul său.
Cerul albastru era acoperământul lui, pământul, cu delicatele lui flori și cu
covorul ierbii de un verde viu, era podeaua căminului, iar ramurile încărcate
de frunze ale pomilor deosebit de frumoși formau baldachinul lui. Pereții lui
erau plini cu cele mai strălucitoare podoabe -- lucrarea mâinilor Marelui
Artist. De jur împrejurul perechii sfinte se găsea o lecție valabilă pentru toate
timpurile, și anume că adevărata fericire nu se găsește în satisfacerea
mândriei și luxului, ci în comuniunea cu Dumnezeu prin lucrările create de
El. Dacă oamenii ar da mai puțină atenție la ceea ce este artificial și ar
cultiva o mai mare simplitate, ar fi mult mai aproape în a corespunde
scopului urmărit de Dumnezeu în crearea lor. Mândria și ambiția nu vor fi
niciodată satisfăcute, dar aceia care sunt într-adevăr înțelepți vor găsi
suficiente și înălțătoare plăceri în izvoarele de bucurie pe care Dumnezeu lea
așezat și le așează la îndemâna tuturor.
Locuitorilor Edenului le-a fost încredințată grija grădinii, „ca s-o
lucreze și s-o păzească”. (Geneza 2, 15.) Ocupația lor nu era obositoare, ci
plăcută și reconfortantă. Munca a fost dată de Dumnezeu ca o binecuvântare
pentru om, să-i ocupe mintea, să-i întărească corpul și să-i dezvolte
capacitățile. În activitatea intelectuală și fizică, Adam a găsit una dintre cele
mai înalte plăceri ale existenței sale sfinte. Și atunci când, ca urmare a
neascultării sale, el a fost îndepărtat din frumosul său cămin și obligat să se
lupte cu ariditatea pământului ca să-și câștige pâinea cea de toate zilele, chiar
această muncă, deși cu totul diferită de ocupația plăcută din grădina
Edenului, era un scut împotriva ispitei și un izvor de fericire. Cei care
consideră munca un blestem, chiar dacă ea este însoțită de oboseală și durere,
greșesc. Adesea, cei bogați privesc în jos cu dispreț la clasa muncitoare, dar
32