25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Așezarea darurilor spirituale în biserică implică faptul că orice

persoană va trebui să le exercite. În privința aceasta, apostolul Pavel spunea:

„Oare toți sunt apostoli? Toți sunt prooroci? Toți sunt învățători?” (1

Corinteni 12, 29.) Răspunsul este categoric: Nu, nu sunt toți. Darurile

spirituale însă sunt împărțite între membri, după cum voiește Dumnezeu. Și

totuși, aceste daruri sunt date în biserică, iar dacă un dar este dat chiar și

numai unui membru al bisericii, se poate spune că acel dar este „în biserică”

sau că biserica „îl are”. Astfel, ultima generație trebuie să-l aibă și cu

certitudine are mărturia lui Isus Hristos sau darul profeției.

O altă parte a Sfintelor Scripturi, scrisă în mod evident cu referire la

zilele din urmă, aduce în atenție același fapt. (1 Tesaloniceni 5.) Apostolul

deschide capitolul cu aceste cuvinte: „Cât despre vremi și soroace, n-aveți

trebuință să vi se scrie, fraților. Pentru că voi înșivă știți foarte bine că ziua

Domnului va veni ca un hoț noaptea”. (Versetul 1-2.) În versetul 4 adaugă:

„Dar voi, fraților, nu sunteți în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca

un hoț”. Apoi le adresează avertizări în legătură cu acest eveniment, printre

care amintim: „Nu stingeți Duhul. Nu disprețuiți proorociile. Ci cercetați

toate lucrurile și păstrați ce este bun”. (Versetul 19-21.) În versetul 23, el se

roagă ca aceia care au legătură cu profetizarea să fie păstrați fără prihană

până la venirea Domnului.

În virtutea acestor considerații, nu suntem noi oare îndreptățiți să

credem că darul profeției se va manifesta în biserică în zilele din urmă și că

prin el multă lumină va fi transmisă și vor fi date instrucțiuni la timp?

Toate lucrurile trebuie tratate în conformitate cu regula apostolului:

„Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun” și probate, de asemenea,

după standardul Mântuitorului: „După roadele lor îi veți cunoaște”. Apelând

la acest etalon, în legătură cu ceea ce pretinde a fi o manifestare a darului

10

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!