Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Lui Moise i s-a poruncit să-i adune mai întâi pe bătrânii lui Israel, pe
cei mai de seamă și cei mai drepți dintre ei, care au suferit mult din cauza
robiei, și să le facă cunoscut un cuvânt din partea lui Dumnezeu, cu o
făgăduință a eliberării. Apoi, el trebuia să meargă împreună cu bătrânii
înaintea împăratului și să-i spună:
„Domnul, Dumnezeul evreilor, S-a întâlnit cu noi. Dă-ne voie să
mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului,
Dumnezeului nostru”. (Versetul 18.)
Moise a fost mai dinainte avertizat că faraon se va împotrivi apelului de
a-l lăsa pe Israel să plece. Cu toate acestea, curajul slujitorului lui Dumnezeu
nu trebuia să se piardă, deoarece Domnul avea să facă din situația aceasta un
prilej de a-și manifesta puterea înaintea egiptenilor și înaintea poporului Său.
„Eu Îmi voi întinde mâna, și voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni, pe care
le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să plecați”. (Versetul
20.)
S-au dat, de asemenea, îndrumări cu privire la măsurile pe care aveau
să le ia pentru călătorie. Domnul a zis: „Și când veți pleca, nu veți pleca cu
mâinile goale. Fiecare femeie va cere de la vecina ei și de la cea care
locuiește în casa ei vase de argint, vase de aur, și haine”. (Versetul 22.)
Egiptenii se îmbogățiseră din munca stoarsă prin silnicie de la izraeliți și,
cum aceștia din urmă trebuia să pornească în călătorie spre noul lor cămin,
era numai drept ca ei să ceară plata pentru anii lor de muncă grea. Ei trebuia
să ceară obiecte de preț, care puteau fi duse ușor, și Dumnezeu avea să-i facă
să capete trecere înaintea egiptenilor. Minunile mari care aveau să fie
săvârșite pentru eliberarea lor aveau să-i umple de groază pe opresori, astfel
încât cererile robilor aveau să fie împlinite.
261