Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Moise a văzut înaintea sa greutăți ce păreau de netrecut. Ce dovadă îi
putea da el poporului că într-adevăr Dumnezeu l-a trimis? „Iată”, a zis el, „că
n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: «Nu ți s-a
arătat Domnul»”. (Exod 4, 1.) I s-au dat acum dovezi care apelau la simțurile
lui. I s-a spus să arunce toiagul la pământ. Când a făcut acest lucru, „toiagul
s-a prefăcut într-un șarpe; și Moise fugea de el”. (Versetul 3.) I s-a poruncit
să-l prindă și acesta s-a făcut din nou toiag, în mâna sa. A fost îndemnat să-și
vâre mâna în sân. El a ascultat și când „a scos-o, mâna i se acoperise de lepră
și se făcuse albă ca zăpada”. Spunându-i-se să o pună din nou în sân, el a
văzut, după ce a scos-o, că se făcuse la fel ca cealaltă. Prin aceste semne,
Domnul l-a asigurat pe Moise că atât propriul Său popor, cât și faraon aveau
să fie convinși că Cineva mai puternic decât împăratul Egiptului Se
descoperea în mijlocul lor.
Dar slujitorul lui Dumnezeu era încă copleșit la gândul lucrării
minunate și neobișnuite ce-i stătea înainte. În îngrijorarea și teama sa, el a
încercat să prezinte ca o scuză neîndemânarea sa de a vorbi curgător: „Ah!
Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea ușoară; și cusurul acesta nu-i nici de
ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbești Tu robului Tău; căci vorba
și limba îmi sunt încurcate”. (Versetul 10.) El fusese plecat de atâta timp din
Egipt, încât nu mai cunoștea bine și nici nu mai putea folosi curgător limba
aceasta, ca atunci când se afla în mijlocul lor.
Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura omului? Și cine face pe om mut sau
surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?” (Versetul 11.) La aceasta a
mai fost adăugată și o altă asigurare a ajutorului divin: „Du-te dar; Eu voi fi
cu gura ta, și te voi învăța ce vei avea de spus”. (Versetul 12.) Dar Moise
încă mai insista să fie aleasă o altă persoană mai competentă. La început,
aceste scuze izvorau din umilința și din simțământul nevredniciei; dar, după
ce Domnul făgăduise că va îndepărta toate dificultățile și că în cele din urmă
îi va da biruință deplină, atunci orice ezitare și orice plângere cu privire la
nevrednicia sa dovedeau neîncredere în Dumnezeu. Acest lucru cuprindea
262