Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

pe față.
Fără să bănuiască primejdia, Iosif venea bucuros că ținta lungii sale
căutări a fost atinsă; dar, în loc de salutul la care se aștepta, el s-a îngrozit de
privirile mânioase și răzbunătoare care l-au întâmpinat. Fu înșfăcat și haina i-
a fost smulsă de pe el. Amenințările și batjocurile au dat pe față un plan
ucigaș. Rugămințile lui au rămas neauzite. El se afla cu totul în puterea
acelor oameni ieșiți din minți. Trăgându-l în mod barbar spre o groapă
adâncă, l-au aruncat în ea și, după ce s-au asigurat de faptul că nu exista nici
o posibilitate de scăpare, l-au lăsat acolo, să piară de foame, în timp ce ei „sau
așezat să mănânce”.
Dar unii dintre ei nu se simțeau bine; ei nu simțeau satisfacția pe care
se așteptau să le-o aducă răzbunarea. În curând, o ceată de călători se văzu
apropiindu-se. Era o caravană de ismaeliți de dincolo de Iordan, în drumul
lor spre Egipt, cu mirodenii și alte mărfuri. Iuda le-a propus acum ca, în loc
să-l lase să moară, să-l vândă pe fratele lor acestor negustori păgâni. Și astfel,
în timp ce el era înlăturat din drumul lor, ei aveau să rămână curați de
sângele lui; „căci”, spunea el, „este fratele nostru, carne din carnea noastră”.
Toți au fost de acord cu această propunere și Iosif a fost repede scos afară
din groapă.
Când i-a văzut pe negustori, adevărul cel groaznic l-a străfulgerat. A
deveni sclav era o soartă cu mult mai de temut decât moartea. În agonia
groazei, el a apelat la unul și la altul din frații săi, dar în zadar. Unii au fost
mișcați de milă, dar, temându-se să nu se facă de râs, au tăcut; toți aveau
simțământul că au mers prea departe ca să mai dea înapoi. Dacă Iosif ar fi
fost cruțat, fără îndoială că el i-ar fi spus tatălui lor, care nu avea să treacă cu
vederea cruzimea lor față de fiul său favorit. Făcându-și inimile cremene față
de rugămințile lui, ei l-au vândut în mâinile negustorilor păgâni. Caravana s-
a pus în mișcare și în curând s-a pierdut din vedere.
215