Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Ruben s-a întors la groapă, dar Iosif nu mai era acolo. Alarmat de
faptul acesta și făcându-și reproșuri, el și-a smuls hainele și i-a căutat pe
frații săi, spunând: „Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?” (Versetul 30.)
Luând cunoștință de soarta lui Iosif, cum și de faptul că era acum imposibil
să-l mai recapete, Ruben a fost convins să se unească cu ceilalți în încercarea
de a acoperi vina lor. Junghiind un țap, ei au înmuiat haina lui Iosif în
sângele lui și au dus-o tatălui lor, spunându-i că au găsit-o pe câmp și că se
temeau că este a fratelui lor. „Vezi”, au spus ei, „dacă este haina fiului tău
sau nu”. Ei priviseră înainte la scena aceasta cu groază, dar nu erau pregătiți
pentru durerea sfâșietoare de inimă, pentru jalea de nedescris, pe care erau
obligați să o vadă acum. „Este haina fiului meu”, a spus Iacov; „o fiară
sălbatică l-a mâncat. Da, Iosif a fost făcut bucăți”. (Versetul 33.) Zadarnic
încercau fiii și fiicele sale să-l mângâie. El „și-a rupt hainele, și-a pus un sac
pe coapse, și a jelit multă vreme pe fiul său”. (Versetul 34.) Timpul părea că
nu aduce nici o alinare durerii sale. „Plângând mă voi coborî la fiul meu în
locuința morților”, era plânsul său disperat. Tinerii, îngroziți de ceea ce au
făcut și totuși temându-se de reproșurile tatălui lor, au ascuns în inimă
conștiența vinovăției lor, care acum le părea chiar și lor, ca fiind foarte mare.
216