Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i-a dat ca moștenire Hebronul ...
pentru că urmase în totul calea Domnului”. Îndurase împreună cu poporul
său îndelungata călătorie prin pustiu și avusese, în felul acesta, parte de
dezamăgirile și durerile celor vinovați. Cu toate acestea nu se plângea, ci
preamărea îndurarea lui Dumnezeu care îl ocrotise prin pustie, în timp ce
frații lui mureau. În mijlocul oboselilor, primejdiilor și molimelor călătoriei
prin pustie și în anii de lupte, de când intrase în Canaan, Domnul îl păstrase
în viață și acum, când era în vârstă de peste optzeci de ani, puterea nu îi
slăbise.... El n-a cerut pentru sine un ținut gata cucerit, ci pe acela despre
care iscoadele spuseseră în mod deosebit să nu poate fi cucerit. Cu ajutorul
lui Dumnezeu avea să smulgă cetățile acestea chiar din mâna uriașilor
acelora, în fața cărora credința lui Israel se clătinase. Nu dorința după onoare
sau mărire a inspirat cucerirea lui Caleb. Bătrânul și viteazul luptător dorea
să dea poporului o pildă care să-l onoreze pe Dumnezeu și să încurajeze
semințiile să supună pe deplin pământul pe care părinții lor l-au considerat de
necucerit.
Caleb a primit moștenirea după care inima lui tânjise timp de patruzeci
de ani și, prin credința că Dumnezeu va fi cu el, „a izgonit de acolo pe fiii lui
Anac”. (Iosua 15, 14.) După ce în felul acesta și-a asigurat un pământ pentru
sine și casa sa, zelul lui n-a scăzut; el nu s-a așezat pentru a se bucura în
tihnă de moștenire, ci a pornit spre noi cuceriri, pentru fericirea națiunii și
onoarea lui Dumnezeu.
Lașii și răsculătorii pieriseră în pustie; dar iscoadele neprihănite au
mâncat din strugurii din Eșcol. Fiecăruia i s-a dat după credința lui.
Necredincioșii au văzut cum li se împlinesc temerile. În pofida făgăduințelor
lui Dumnezeu, ei spuseseră că este cu neputință să fie cucerit Canaanul, și
nici nu l-au stăpânit. Dar aceia care s-au încrezut în Dumnezeu și nu au privit
atât de mult la greutățile de învins, cât la puterea atotbiruitorului lor Ajutor,
au intrat în țara cea bună. Prin credință, eroii aceștia de demult „au cucerit
împărății viteji în războaie, au pus pe fugă oștirile vrăjmașe”. „Ceea ce
554