Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Cu profundă emoție, Iacov a repetat istoria primei sale vizite la Betel,
atunci când a părăsit cortul tatălui său ca un fugar singuratic, fugind să-și
scape viața, și cum Domnul i S-a descoperit noaptea, într-o viziune. În timp
ce revedea modul minunat în care S-a purtat Dumnezeu cu el, inima sa a fost
înmuiată, copiii săi au fost de asemenea atinși de o putere ce i-a luat în
stăpânire; el a ales calea cea mai eficientă spre a-i pregăti să i se alăture în
adorarea lui Dumnezeu atunci când aveau să sosească la Betel. „Ei au dat lui
Iacov toți dumnezeii străini, care erau în mâinile lor, și cerceii pe care-i
purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pământ sub stejarul de lângă Sihem”.
(Versetul 4.)
Dumnezeu a făcut ca o groază să pună stăpânire pe locuitorii țării,
astfel încât ei n-au încercat să răzbune măcelul de la Sihem. Călătorii au sosit
la Betel nevătămați. Aici Dumnezeu i S-a arătat din nou lui Iacov și s-a
reînnoit legământul făgăduit. „Și Iacov a ridicat un stâlp de aducere aminte
în locul unde îi vorbise Dumnezeu, un stâlp de piatră”. (Versetul 14.)
La Betel, Iacov a plâns pierderea uneia care a fost timp îndelungat un
membru de cinste al familiei tatălui său, și anume doica Rebecăi, Debora,
care o însoțise pe stăpâna ei din Mesopotamia în țara Canaanului. Prezența
acestei femei în vârstă fusese pentru Iacov o legătură prețioasă ce-l lega de
viața din tinerețea sa și în mod deosebit de mama sa, a cărei dragoste pentru
el fusese atât de puternică și bună. Debora a fost îngropată cu o așa de mare
jale, încât stejarul sub care i-a fost făcut mormântul a fost numit „Stejarul
jalei”. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că amintirea vieții ei de
credincioasă slujire și jalea la moartea acestui prieten al familiei au fost
socotite vrednice să fie păstrate în Cuvântul lui Dumnezeu.
De la Betel era o călătorie de numai două zile până la Hebron, dar ea i-
a adus lui Iacov o mare durere, prin moartea Rahelei. El slujise de două ori
208