Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Înainte însă de a îngădui ca frații săi să plece, Iosif a dat porunci ca să li
se dea grâu și ca banii fiecăruia dintre ei să fie puși în secret la gura sacului
său. Li s-a dat, de asemenea, nutreț pentru animale, ca să aibă pe drumul
întoarcerii spre casă. Pe drum, unul dintre ei, deschizându-și sacul, a fost
surprins că a găsit punga cu arginți acolo. Făcând cunoscut și celorlalți acest
lucru, aceștia s-au alarmat și, plini de spaimă, au zis unul altuia: „Ce ne-a
făcut Dumnezeu?” Să fie oare faptul acesta ca un semn bun din partea lui
Dumnezeu sau El a îngăduit să se întâmple astfel spre a-i pedepsi pentru
păcatele lor și a-i afunda mai mult în necazuri? Ei au recunoscut faptul că
Dumnezeu a văzut păcatele lor și acum îi pedepsea pentru ele.
Iacov aștepta cu nerăbdare întoarcerea fiilor săi și, la sosirea lor, toată
tabăra s-a adunat în jurul lor, când îi povesteau tatălui toate cele întâmplate.
Neliniștea și teama au umplut fiecare inimă. Purtarea mai marelui Egiptului
părea a cuprinde în sine unele planuri rele, iar temerile lor s-au confirmat
atunci când, deschizându-și sacii, au găsit argintul fiecăruia în sacul lui. În
disperarea sa, bătrânul exclamă: „Voi mă lipsiți de copii; Iosif nu mai este,
Simeon nu mai este, și voiți să-l luați și pe Beniamin. Toate acestea pe mine
mă lovesc”. La aceasta, Ruben a răspuns: „Să-mi omori pe amândoi fiii mei,
dacă nu-ți voi aduce înapoi pe Beniamin; dă-l în mâna mea și ți-l voi aduce
înapoi”. Această vorbire aspră n-a avut darul să-l liniștească pe Iacov.
Răspunsul său a fost: „Fiul meu nu se poate pogorî împreună cu voi; căci
fratele lui a murit, și el a rămas singur; dacă i s-ar întâmpla vreo nenorocire
în călătoria pe care o faceți, cu durere îmi veți pogorî perii mei cei albi în
locuința morților”.
Dar seceta continua și, cu trecerea timpului, provizia de grâu ce fusese
adusă din Egipt aproape că se isprăvise. Fiii lui Iacov știau foarte bine că ar
fi zadarnic să se întoarcă în Egipt fără Beniamin. Ei aveau puțină speranță în
schimbarea hotărârii tatălui lor și așteptau în tăcere deznodământul acestei
situații. Umbra foamei ce se apropia devenea din ce în ce mai întunecată; pe
231