25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

La cererea lui David de a i se da o locuință la țară, departe de cetatea

împărătească, împăratul i-a dat bucuros cetatea Țiclag ca domeniu al său.

David și-a dat seama că ar fi fost primejdios pentru el și pentru oamenii săi

să fie sub influența închinătorilor la idoli. Într-o cetate cu totul separată, care

le fusese dată cu totul lor, puteau să se închine lui Dumnezeu cu mai multă

libertate decât dacă ar fi rămas în Gat, unde obiceiurile păgânești s-ar fi

dovedit numai un izvor de rele și de tulburări.

Pe când locuia în această cetate izolată, David a luptat cu gheșuriții și

Amaleciții, dar nu a lăsat pe nici unul dintre ei cu viață, pentru a aduce

vestea la Gat. Când se înapoia de la luptă, îl lăsa pe Achiș să înțeleagă că se

luptase cu cei din propria sa națiune, cu oamenii din Iuda. Prin prefăcătoria

aceasta, el era mijlocul de întărire a mâinii filistenilor, deoarece împăratul

zicea: „S-a făcut urât poporului său Israel, și el va rămâne în slujba mea pe

vecie”. David știa că este voia lui Dumnezeu ca triburile acelea păgâne să fie

cu totul nimicite și mai știa că el este rânduit pentru a face această lucrare;

dar nu umbla în sfatul Domnului când practica înșelăciunea.

„Pe vremea aceea filistenii și-au strâns taberele și au făcut o oștire ca să

pornească cu război împotriva lui Israel. Achiș a zis lui David: «Să știi că vei

veni cu mine la oștire, tu și oamenii tăi.»” David nu avea intenția de a ridica

mâna sa împotriva poporului său; dar nu era lămurit pe ce drum să apuce,

până când împrejurările aveau să-i arate datoria. El i-a răspuns evaziv

împăratului și i-a zis: „Vei vedea ce va face robul tău”. Achiș a înțeles

cuvintele acestea ca pe o asigurare de sprijin în războiul ce se apropia și a

făgăduit să-i dea multă cinste lui David și chiar un loc de frunte la curtea

filistenilor.

Dar, deși credința lui se cam abătuse de la făgăduințele lui Dumnezeu,

David tot își mai amintea că Samuel îl unsese ca împărat al lui Israel. El și-a

amintit de biruințele pe care i le dăduse Dumnezeu asupra vrăjmașilor săi în

trecut. El a privit din nou la îndurarea cea mare a lui Dumnezeu, care-l

735

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!