Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

prin gelozia fraților lui Iosif, făcându-i să-l vândă ca sclav într-o țară păgână.
Dar Dumnezeu a condus astfel evenimentele, încât cunoașterea de
Dumnezeu să fie împărtășită poporului din Egipt. Atât în casa lui Potifar, cât
și în temniță, Iosif a primit o educație și o instruire care, în temere de
Dumnezeu, l-au pregătit pentru înalta sa poziție de prim-ministru al națiunii.
Din palatul lui faraon, influența sa s-a făcut simțită în toată țara și
cunoașterea lui Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni. În Egipt, izraeliții au
ajuns prosperi, s-au îmbogățit și de aceea, atunci când erau credincioși față
de Dumnezeu, exercitau o foarte mare influență. Preoții idolatri erau foarte
alarmați atunci când vedeau că noua religie era primită favorabil. Inspirați de
Satana cu vrăjmășia pe care el o avea împotriva Dumnezeului cerului, ei s-au
apucat să înăbușe lumina. Preoților le era încredințată sarcina educării
moștenitorului tronului, iar acest spirit al împotrivirii hotărâte față de
Dumnezeu și zelul pentru idolatrie au modelat caracterul viitorului monarh și
au dus la cruzime și opresiune față de evrei. În timpul celor patruzeci de ani
după fuga lui Moise din Egipt, idolatria părea că i-a cucerit. An după an,
nădejdea israeliților devenea din ce în ce mai slabă. Atât împăratul, cât și
poporul jubilau datorită puterii lor și își băteau joc de Dumnezeul poporului
Israel. Această stare de lucruri s-a dezvoltat până când a culminat cu acel
faraon în fața căruia s-a prezentat Moise. Când conducătorul evreilor a venit
înaintea împăratului cu un mesaj din partea „Domnului, Dumnezeului lui
Israel”, el nu era necunoscător al adevăratului Dumnezeu, dar nesocotirea
puterii Sale a fost aceea care l-a făcut să răspundă: „Cine este Domnul, ca să
ascult de glasul Lui?... Eu nu cunosc pe Domnul”. De la început și până la
sfârșit, opoziția lui faraon față de porunca divină nu a fost rezultatul
ignoranței, ci al urii și al sfidării lui Dumnezeu.
Deși egiptenii respinseseră de atâta timp cunoașterea de Dumnezeu,
totuși Domnul le-a mai dat încă o ocazie pentru pocăință. În zilele lui Iosif,
Egiptul fusese ca un azil pentru poporul Israel; Dumnezeu fusese onorat prin
bunătatea manifestată față de poporul Său. Și acum, Cel îndelung răbdător,
încet la mânie și plin de bunătate a dat timp fiecăreia din judecățile Sale să-și
350