Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

mii de sfinți ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor”, „va încredința pe
toți cei nelegiuiți de toate faptele nelegiuite”. (Iuda 1:14.15.) Fiecare păcătos
va fi făcut să recunoască faptul că osândirea lui este îndreptățită.
Fără a ține seama de hotărârea divină, izraeliții s-au pregătit să
pornească la cucerirea Canaanului. Echipați cu armură și cu arme de luptă,
erau, după aprecierea lor, cu totul pregătiți pentru luptă; dar înaintea lui
Dumnezeu și a îndureraților Săi slujitori, ei erau întristător de nepregătiți.
Când, după aproape patruzeci de ani, le-a spus izraeliților să se suie și să ia
Ierihonul, Domnul le-a făgăduit că va merge cu ei. Chivotul cuprinzând
Legea Sa era purtat în fruntea oștirii. Conducătorii rânduiți pentru aceasta
trebuia să îndrume mișcările lor, sub supravegherea divină. Cu o astfel de
călăuzire, nu li se putea întâmpla nici un rău. Dar acum, împotriva poruncii
lui Dumnezeu și a interzicerii solemne a conducătorilor lor fără chivot, și
fără Moise, ei au plecat să dea piept cu oștile vrăjmașe.
Trâmbița a sunat și Moise a alergat după ei, avertizându-i: „Pentru ce
călcați porunca Domnului? Nu veți izbuti! Nu vă suiți, căci Domnul nu este
în mijlocul vostru. Căci Amaleciții și Canaaniții sunt înaintea voastră și veți
cădea uciși de sabie”.
Canaaniții auziseră de puterea aceea tainică, ce părea că ocrotește acest
popor, și de minunile săvârșite pentru ei și au strâns acum o oaste mare ca săi
alunge pe invadatori. Oastea atacatoare nu avea nici un conducător. Nu s-a
înălțat nici o rugăciune ca Dumnezeu să le dea izbândă. Ei au pornit cu
gândul disperat fie să-și schimbe soarta, fie să moară în luptă. Deși
nedeprinși la luptă, erau mulți și înarmați și sperau ca, printr-un atac puternic
prin surprindere, să înfrângă orice rezistență. Plini de îndrăzneală, ei l-au
provocat pe inamic, care nu îndrăznea să-i atace.
Canaaniții au tăbărât pe un platou stâncos, la care se putea ajunge
421