Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Vinovăția păcatului nu era asupra lui și, de aceea, Moise nu s-a temut și
nu s-a grăbit să plece și să lase adunarea poporului Israel să piară. Moise a
zăbovit și, în această teribilă criză, a dat pe față adevăratul interes pe care îl
are păstorul pentru turma ce i-a fost dată în grijă. El a mijlocit înaintea lui
Dumnezeu ca mâna Lui să nu-l nimicească cu totul pe poporul pe care El și
l-a ales. Prin mijlocirea sa, brațul răzbunării a fost oprit, pentru ca
neascultătorul și răzvrătitul Israel să nu fie nimicit cu totul.
Dar slujitorul mâniei Domnului pornise; urgia își făcea lucrarea morții.
La sfatul fratelui său, Aaron a luat cădelnița și s-a grăbit să meargă în
mijlocul adunării pentru a „face ispășire pentru ei”. „S-a așezat între cei
morți și cei vii, și urgia a încetat”. O dată cu fumul de tămâie, în cortul
întâlnirii se înălțau la Dumnezeu și rugăciunile lui Moise; și urgia a fost
oprită, dar nu mai înainte ca paisprezece mii de oameni din Israel să piară, ca
dovadă a vinovăției murmurării și răzvrătirii.
A fost dată o nouă dovadă a faptului că preoția fusese stabilită în
familia lui Aaron. Prin poruncă divină, fiecare seminție a trebuit să
pregătească câte un toiag pe care să-și scrie numele său. Numele lui Aaron a
fost scris pe toiagul seminției lui Levi. Toiegele au fost puse în cortul
întâlnirii, „înaintea mărturiei”. Înflorirea unuia dintre toiege avea să fie
semnul că Domnul a ales acea seminție pentru slujba preoției. A doua zi,
„iată că toiagul lui Aaron, care era pentru casa lui Levi, înverzise, făcuse
muguri, înflorise și copsese migdale”. Toiagul a fost arătat poporului și apoi
pus în cortul întâlnirii, ca o mărturie pentru generațiile ce aveau să vină.
Această minune a clarificat problema preoției.
A fost pe deplin stabilit faptul că Moise și Aaron au vorbit având o
autoritate divină, iar poporul era obligat să creadă, să primească adevărul
neplăcut -- și anume că aveau să moară în pustie. „Iată”, au zis ei, „că
432