25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

mustrarea și și-a împietrit inima în nepocăință.

Această parte din istoria vieții lui David este plină de însemnătate

pentru păcătosul care se pocăiește. Este una dintre cele mai puternice

ilustrații care ne-au fost date cu privire la luptele și ispitele oamenilor și

adevărata pocăință și credință în Domnul Isus Hristos. În toate timpurile până

acum, aceasta s-a dovedit un izvor de încurajare pentru sufletele care, după

ce au căzut în păcat, se zbat sub povara vinovăției. Mii de copii ai lui

Dumnezeu care fuseseră ispitiți, când erau gata să se lase în voia disperării,

și-au amintit cum sincera pocăință și mărturisire a lui David a fost primită de

Dumnezeu, chiar dacă el a avut de suferit pentru abaterea lui; au prins curaj

pentru a se pocăi și a încerca din nou să umble pe calea poruncilor lui

Dumnezeu.

Acela care, sub mustrarea lui Dumnezeu, își umilește sufletul prin

mărturisire și pocăință, asemenea lui David, poate fi sigur că există nădejde

pentru el. Acela care, în credință, primește făgăduințele lui Dumnezeu va afla

iertare. Domnul nu va lepăda nici un suflet care se pocăiește cu adevărat. El a

dat făgăduința aceasta: «Să caute ocrotirea Mea, să facă pace cu Mine, da, să

facă pace cu Mine». (Isaia 27, 5.) «Să se lase cel rău de calea lui, și omul

nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea

milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând». (Isaia 55, 7.)

793

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!