Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

între starea prezentă, imperfectă, și cea glorioasă și nemuritoare, la care -- în
final -- vor ajunge cei mântuiți. El spune:. „Căci cunoaștem în parte și
proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârșit, acest «în parte» se va
sfârși”. (1 Corinteni 13, 9.10.) Mai departe, el ilustrează această stare,
comparând-o cu perioada copilăriei, cu fragilitatea și imaturitatea ei în
gândire și acțiune; iar starea de desăvârșire o compară cu starea de om mare,
cu viziunea ei tot mai clară, cu maturitatea și puterea ei. El clasează darurile
spirituale printre acele lucruri care sunt necesare în această stare prezentă de
imperfecțiune, dar de care nu vom mai avea nevoie atunci când vom ajunge
în acea desăvârșită stare. „Acum”, spune el, „vedem ca într-o oglindă, în chip
întunecos; dar atunci, vom vedea față către față. Acum cunosc în parte; dar
atunci voi cunoaște pe deplin așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin”. (1
Corinteni 13, 12.) Apoi, el arată ce daruri sunt adaptate pentru starea de
nemurire și care vor exista, și anume credința, nădejdea și dragostea, „aceste
trei ... dar cea mai mare dintre ele este dragostea”. (Versetul 13.)
Aceasta explică limbajul din versetul 8: „Dragostea nu va pieri
niciodată”, harul iubirii divine va rămâne pururi; el este slava care va
încorona viitorul omului, în starea sa de nemurire; dar „proorociile se vor
sfârși”, adică va veni un timp când profețiile nu vor mai fi nicidecum de
trebuință, și darul profetic, ca unul dintre instrumentele ce au ajutat biserica,
nu va mai fi nevoie să fie exercitat; „limbile vor înceta”, aceasta înseamnă că
darul limbilor nu va mai fi niciodată de trebuință; „cunoștința va avea
sfârșit”, deci cunoștința, nu înțeleasă în mod abstract, ci cunoștința care este
un dar al Duhului Sfânt, se va dovedi inutilă, datorită desăvârșitei cunoașteri
cu care vom fi înzestrați în Împărăția cea veșnică a lui Dumnezeu.
Acum, deci, dacă ne situăm pe poziția că darurile spirituale au încetat
să se mai manifeste o dată cu încheierea perioadei bisericii apostolice,
nemaifiind necesare, atunci acceptăm concepția că perioada bisericii
apostolice a fost perioada slabă, copilărească a bisericii, când totul era văzut
ca într-o oglindă, în chip întunecos; iar perioada care a urmat, când lupii
8