25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

nimic care suflă”. (Deuteronom 7, 2; 20, 16.) Multora li se pare că poruncile

acestea sunt potrivnice spiritului de milă și iubire descoperit în alte părți ale

Bibliei; dar, în realitate, nu este altceva decât ceea ce cerea dreptatea și

înțelepciunea infinită. Dumnezeu Se pregătea să îi așeze pe izraeliți în

Canaan și să dezvolte între ei o cârmuire și o națiune care să fie manifestarea

împărăției Lui pe pământ. Ei nu trebuia să fie numai moștenitorii adevăratei

religii, ci să și răspândească pe întreaga față a pământului principiile

acesteia. Canaaniții se dedaseră la păgânismul cel mai depravat și cel mai

degradant și era necesar ca pământul să fie curățit de aceia care ar fi

împiedicat cu siguranță împlinirea planurilor milostive ale lui Dumnezeu.

Locuitorilor Canaanului li se dăduseră prilejuri suficiente pentru

pocăință. Cu patruzeci de ani înainte, trecerea prin Marea Roșie și plăgile

care loviseră Egiptul dovediseră puterea Dumnezeului lui Israel. Iar acum, de

curând, înfrângerea împăraților din Madian, Galaad și Basan arătase din nou

că Iehova este mai presus de toți zeii. Sfințenia caracterului Lui și neplăcerea

Sa față de orice întinăciune se arătaseră în pedepsele cu care fusese lovit

Israel pentru că luase parte la ceremoniile spurcate ale lui Baal-Peor. Toate

întâmplările acestea le erau cunoscute locuitorilor Ierihonului și între ei erau

mulți care împărtășeau credința femeii Rahav -- că Dumnezeul lui Israel este

Dumnezeul cerului și al pământului -- chiar dacă întârziau să-i urmeze pilda.

Ca și oamenii dinainte de potop, canaaniții trăiau numai pentru a batjocori

Cerul și a întina pământul. De aceea, atât iubirea, cât și dreptatea cereau

grabnica executare a acestor răsculați împotriva lui Dumnezeu și vrăjmași ai

oamenilor.

Cât de ușor oștirile cerului au doborât la pământ zidurile Ierihonului,

cetatea mândră, ale cărei fortificații umpluseră de groază cu patruzeci de ani

în urmă pe iscoadele lipsite de credință! Puternicul lui Israel spusese: „Ți-am

dat Ierihonul în mâinile tale”. Împotriva cuvântului acestuia puterea

omenească n-avea ce face.

531

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!