Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

La Hațerot, popasul următor după ce au părăsit Tabeera, pe Moise îl
aștepta o încercare și mai amară. Aaron și Maria au avut o poziție de mare
cinste și conducere în poporul Israel. Amândoi erau înzestrați cu darul
profetic și prin poruncă divină amândoi au fost asociați cu Moise la
eliberarea evreilor. „Am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron și Maria” (Mica
6, 4), sună cuvintele Domnului prin proorocul Mica. Forța caracterului
Mariei s-a manifestat de timpuriu, atunci când -- copil fiind -- veghea lângă
Nil coșulețul în care era ascuns pruncul Moise. Stăpânirea de sine și tactul ei
au fost folosite de Dumnezeu pentru a salva viața eliberatorului poporului
Său. Bogat înzestrată cu darul poeziei și al muzicii, Maria a luat conducerea
femeilor israelite în cântec și joc pe țărmul Mării Roșii. În inima poporului și
în cinste înaintea Cerului, ea venea îndată după Moise și Aaron. Dar același
rău care a adus la început discordie în cer a apărut și în inima acestei femei
din Israel și ea n-a rămas fără un simpatizant în nemulțumirea ei.
La numirea celor șaptezeci de bătrâni, Maria și Aaron n-au fost
consultați și gelozia lor împotriva lui Moise a început să se dea pe față. În
timpul vizitei lui Ietro, în timp ce izraeliții erau în drum spre Sinai, faptul că
Moise a primit de îndată sfatul socrului său a trezit în Aaron și Maria teama
ca influența acestuia asupra marelui conducător să nu o întreacă pe a lor. În
organizarea sfatului bătrânilor, ei au avut simțământul că poziția și
autoritatea lor au fost ignorate. Maria și Aaron n-au cunoscut niciodată
povara grijii și a răspunderii care apăsa asupra lui Moise; și, cu toate acestea,
pentru că fuseseră aleși să-l ajute, ei se socoteau ca având parte egală cu el la
povara conducerii și considerau numirea noilor ajutoare ca nefiind necesară.
Moise își dădea seama ca nimeni altul de importanța marii lucrări ce-i
fusese încredințate. El își dădea seama de propria sa slăbiciune și de aceea șia
făcut din Dumnezeu sfetnicul său. Aaron se prețuia pe sine mult mai mult
și se încredea mai puțin în Dumnezeu. Când i s-au încredințat răspunderi, a
făcut greșeli, dând dovadă de slăbiciune de caracter prin josnica lui
îngăduință în problema închinării idolatre de la Sinai. Dar Maria și Aaron,
408