25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

vechea acuzație, și anume că el îi adusese acolo ca să piară în pustie și astfel

să poată pune mâna pe averile lor.

Pentru un timp, această lucrare s-a făcut în taină. Însă, îndată ce

mișcarea a ajuns să prindă suficientă putere ca să asigure o ruptură pe față,

Core și-a făcut apariția în fruntea partidei, acuzându-i public pe Moise și

Aaron de uzurparea autorității la care Core și asociații lui erau la fel de

îndreptățiți. În afară de aceasta, se mai aducea acuzația că poporul fusese

lipsit de libertate și independență. „Destul”, au spus conspiratorii, „toată

adunarea, toți sunt sfinți, și Domnul este în mijlocul lor. Pentru ce vă ridicați

voi mai presus de adunarea Domnului?”

Moise nu se așteptase la acest complot adânc înrădăcinat și, atunci când

a înțeles îngrozitoarea lui semnificație, a căzut cu fața la pământ într-o

rugăciune tăcută înaintea lui Dumnezeu. Apoi, s-a sculat plin de întristare,

dar calm și puternic. Călăuzirea divină îi fusese asigurată. Chiar „mâine”, a

spus el, „Domnul va arăta cine este al Lui și cine este sfânt și-l va lăsa să se

apropie de El”. Proba avea să fie amânată până a doua zi, pentru ca toți să

poată avea timp să se gândească. Apoi, aceia care aspirau la preoție trebuia

să vină fiecare cu o cădelniță și să ardă tămâie la cortul întâlnirii, în prezența

adunării lui Israel. Legea era foarte clară, și anume că numai cei care

fuseseră consacrați pentru slujba aceasta sfântă puteau sluji în sanctuar.

Chiar și preoții Nadab și Abihu fuseseră nimiciți, pentru că au îndrăznit să

aducă „foc străin”, nesocotind astfel porunca divină. Cu toate acestea, Moise

și-a provocat acuzatorii -- dacă îndrăzneau să pășească într-o situație așa de

primejdioasă, să pună problema înaintea lui Dumnezeu.

Despărțindu-i pe Core și pe confrații săi leviți, Moise a spus: „Prea

puțin lucru este oare pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a ales din adunarea

lui Israel, lăsându-vă să vă apropiați de El, ca să fiți întrebuințați la slujba

cortului Domnului și să vă înfățișați înaintea adunării ca să-I slujiți? V-a lăsat

să vă apropiați de El pe tine și pe toți frații tăi, pe copiii lui Levi, și acum mai

427

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!