Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

În fiecare dimineață și seară, un miel de un an era adus ca ardere de tot
pe altar, cu darurile de mâncare corespunzătoare, simbolizând astfel
consacrarea zilnică a națiunii față de Domnul Dumnezeu, cum și continua
dependență de sângele ispășitor al lui Hristos. Dumnezeu a poruncit în mod
expres ca fiecare jertfă adusă pentru serviciul sanctuarului să fie „fără cusur”.
(Exod 12, 5.) Preoții trebuia să examineze toate animalele aduse pentru jertfă
și trebuia să respingă pe oricare dintre ele la care se descoperea un defect.
Numai o jertfă „fără cusur” putea fi un simbol al curăției desăvârșite a
Aceluia care avea să Se ofere pe Sine ca un „miel fără cusur și fără prihană”.
(1 Petru 1, 19.) Apostolul Pavel ne atrage atenția la aceste jertfe ca o ilustrare
a ceea ce trebuie să ajungă urmașii lui Hristos. El zice: „Vă îndemn, dar,
fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o
jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o
slujbă duhovnicească”. (Romani 12, 1.) Noi trebuie să ne predăm pe noi
înșine în slujba lui Dumnezeu și să căutăm să facem jertfa aceasta cât mai
perfectă cu putință. Dumnezeu nu va avea plăcere de nimic altceva decât de
tot ce putem aduce noi mai bun. Aceia care-L iubesc din toată inima lor vor
dori să-I aducă cea mai bună slujire a vieții lor și vor căuta fără încetare să
aducă fiecare capacitate a ființei lor în armonie cu legile care îi vor face în
stare să împlinească tot mai bine voia Sa.
Când ardea tămâie, preotul era adus mult mai direct în prezența lui
Dumnezeu decât în oricare alt act al serviciului zilnic. Cum perdeaua
dinăuntru a sanctuarului nu ajungea până la tavanul clădirii, slava lui
Dumnezeu care se manifesta deasupra milostivitorului era în mod parțial
vizibilă din prima încăpere. Când preotul aducea tămâie înaintea Domnului,
privea spre chivot; și când norul de tămâie se ridica, slava divină cobora
asupra milostivitorului și umplea locul prea sfânt. Adesea ea umplea atât de
mult ambele încăperi, încât preotul era nevoit să se retragă la ușa
tabernacolului. După cum în serviciul acela preînchipuitor preotul privea prin
credință către capacul milei, pe care nu-l putea vedea, tot astfel copiii lui
371