Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Primejdiile care amenințau națiunea cu nimicire totală s-au dovedit,
prin îndurarea lui Dumnezeu, a fi chiar mijlocul prin care ea s-a ridicat la o
mărire fără precedent. Comemorând aceste minunate eliberări, David cânta:
„Trăiască Domnul și binecuvântată să fie Stânca mea! Mărit să fie
Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeu, răzbunătorul meu, care îmi supune
popoarele, și mă izbăvește de vrăjmașii mei! Tu mă înalți mai presus de
potrivnicii mei, Mă scapi de omul asupritor. De aceea, Doamne, Te voi lăuda
printre neamuri, Voi cânta slava Numelui Său. El dă mari izbăviri
împăratului Său, Și dă îndurare unsului Său: Lui David și seminției lui, pe
vecie”. Psalmii 18, 46-50.
De altfel, prin toate cântările lui David s-a imprimat în mintea
poporului lui Israel gândul că Domnul era tăria și scăparea lor:
„Nu mărimea oștirii scapă pe împărat, Nu mărimea puterii scapă pe
viteaz; Calul nu poate da chezășia biruinței, Și toată vlaga lui nu dă
izbăvirea.” „Dumnezeule, Tu ești Împăratul meu; Poruncește izbăvirea lui
Iacov! Cu Tine doborâm pe vrăjmașii noștri, Cu Numele Tău zdrobim pe
potrivnicii noștri, Căci nu în arcul meu mă încred, Nu sabia mea mă va
scăpa; Ci Tu ne izbăvești de vrăjmașii noștri, Și dai de rușine pe cei ce ne
urăsc.” „Unii se bizuie pe carele lor, alții pe caii lor; Dar noi ne bizuim pe
Numele Domnului, Dumnezeului nostru” (Psalmii 33, 16.17; 44,4-7;20,7.)
Împărăția lui Israel ajunsese în totul împlinirea făgăduinței date lui
Avraam și mai târziu repetate lui Moise: „Seminței tale dau țara aceasta, de
la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat”. (Geneza 15, 18;
Deuteronom 11, 22-25.) Israel devenise o națiune puternică, respectată și
temută de popoarele înconjurătoare. Iar în împărăția sa, puterea lui David
devenise foarte mare. El stăpânea, așa cum puțini domnitori au izbutit s-o
facă, inima poporului său care îi era cu totul devotat. El Îl onorase pe
780