Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

înfrunte primejdiile și neplăcerile drumului.
După trei zile de călătorie, se auzeau deja murmurări pe față. Acestea
au pornit de la mulțimea pestriță, dintre care mulți nu erau pe deplin uniți cu
Israel și căutau întruna pricină de ceartă. Nemulțumiților nu le plăcea direcția
în care mergeau și căutau mereu greșeli în felul în care Moise îi conducea, cu
toate că știau bine că el, ca și ei, urma norul călăuzitor. Fiind molipsitoare,
nemulțumirea s-a întins repede în toată tabăra.
Din nou au început să ceară să mănânce carne. Deși erau alimentați din
belșug cu mană, nu erau mulțumiți. În timpul robiei în Egipt, izraeliții
fuseseră constrânși să consume hrana cea mai simplă cu putință; dar pofta
mare de mâncare, datorită lipsurilor și muncii istovitoare, o făcea să fie
gustoasă. Totuși, mulți egipteni, care acum se aflau în mijlocul lor, fuseseră
obișnuiți cu o dietă bogată; și aceștia erau primii care se plângeau. Când s-a
dat mana, chiar înainte ca poporul Israel să ajungă la Sinai, Domnul le
dăduse carne, ca răspuns la plângerile lor, dar le dăduse numai pentru o zi.
Dumnezeu ar fi putut să le dea carne tot așa de ușor cum le dădea și
mană, dar asupra lor se pusese o restricție, și aceasta pentru binele lor.
Scopul lui Dumnezeu a fost acela de a le da hrana cea mai corespunzătoare
pentru nevoile lor, în locul unei diete excitante cu care mulți se deprinseseră
în Egipt. Apetitul pervertit trebuia să fie adus într-o stare mai sănătoasă,
pentru ca să se poată bucura de hrana dată omului la început, roadele
pământului, pe care Dumnezeu le-a dat lui Adam și Evei în Eden. Pentru
acest motiv, poporul Israel a fost lipsit, într-o mare măsură, de hrana
animală.
Satana i-a ispitit să socotească această restricție ca fiind nedreaptă și
crudă. El i-a făcut să poftească după lucruri nepermise, deoarece a văzut că
lăsarea în voia unui apetit fără frâu duce la senzualitate și, în felul acesta,
402