Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

ci a întruchipat o imitație, care a slujit scopurilor lui de înșelăciune.
Aproape toate formele antice de magie și vrăjitorie se întemeiau pe
credința comunicării cu cei morți. Aceia care practicau necromanția
pretindeau că au legături cu duhurile celor plecați din lumea aceasta și că
obțin prin ei cunoașterea evenimentelor viitoare. Obiceiul acesta de a-i
întreba pe morți este amintit în profeția lui Isaia: «Dacă vi se zice însă:
„Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și
bolborosesc”, răspundeți: „Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său?
Va întreba el pe cei morți pentru cei vii?”» (Isaia 8, 19.)
Aceeași credință în comunicarea cu cei morți forma cheia de boltă a
idolatriei păgânești. Zeii păgânilor erau socotiți ca fiind duhurile zeificate ale
eroilor duși din lume. În consecință, religia păgânilor era un cult al morților.
Lucrul acesta se vede lămurit din Scripturi. În raportul dat cu privire la
păcatul lui Israel la Bet-Peor se spune: «Israel locuia la Sitim, și poporul a
început să se dedea la curvie cu fetele lui Moab. Ele au poftit poporul la
jertfele dumnezeilor lor; poporul a mâncat și s-a închinat până la pământ
înaintea dumnezeilor lor. Israel s-a alipit de Baal-Peor, și Domnul S-a aprins
de mânie împotriva lui Israel». (Numeri 25, 1-3.) Psalmistul ne spune căror
zeități li se aduceau jertfe. Vorbind despre aceeași apostazie a israeliților, el
zicea: «Ei s-au alipit de Baal-Peor și au mâncat vite jertfite morților».
(Psalmii 106, 28.) Prin urmare, se vede clar că erau jertfe aduse morților.
Zeificarea morților a deținut un loc de seamă în aproape fiecare sistem
al păgânismului, ca și așa-zisa comunicare cu cei decedați. Se presupunea că
zeii le comunicau oamenilor voința lor și, de asemenea, când li se cerea
sfatul, erau gata să răspundă. Un astfel de caracter aveau faimoasele oracole
din Grecia și de la Roma.
Credința în comunicarea cu cei morți mai există încă, chiar și în
745