Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

corturile lui Sem”. Urmașii lui Iafet aveau să aibă în mod deosebit parte de
binecuvântările Evangheliei.
Urmașii lui Canaan au decăzut până la cele mai degradante forme de
păgânism. Deși blestemul profetic i-a condamnat la sclavie, aplicarea
pedepsei a fost timp de veacuri amânată. Dumnezeu a suportat nelegiuirea și
stricăciunea lor, până când ei au trecut limitele răbdării divine. Atunci au fost
lepădați și au devenit robi ai urmașilor lui Sem și Iafet.
Profeția lui Noe nu a fost o amenințare arbitrară a mâniei și nici o
declarație de favoritism. Ea n-a determinat caracterul și destinul fiilor lui.
Dar a arătat care avea să fie rezultatul felului de viață pe care ei în repetate
rânduri și l-au ales, cum și caracterul pe care și l-au dezvoltat. Ea era
expresia a ceea ce era în planul lui Dumnezeu pentru ei și urmașii lor din
cauza propriului lor caracter și propriei lor purtări. De regulă, copiii
moștenesc pornirile și înclinațiile părinților și imită pilda lor; astfel că
păcatele părinților sunt practicate de către copii, din generație în generație. În
acest fel josnicia și lipsa de respect a lui Ham s-au reprodus în urmașii săi,
aducând asupra lor blestemul timp de multe generații. „Un singur păcătos
nimicește mult bine”. (Eclesiastul 9, 18.)
Pe de altă parte, cât de bogat a fost răsplătit respectul lui Sem pentru
tatăl său și ce șir strălucit de oameni sfinți s-a ridicat din urmașii săi!
„Domnul cunoaște zilele oamenilor cinstiți ... și urmașii lui sunt
binecuvântați”. (Psalmii 37, 18.26.) „Să știi că Domnul, Dumnezeul tău este
singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și
îndurarea până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc
poruncile Lui”. (Deuteronom 7, 9.)
Pentru un timp, urmașii lui Noe au continuat să locuiască prin munții
unde s-a oprit corabia. Pe măsură însă ce numărul lor a crescut, apostazia a
112