Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Cei doi frați au mers înaintea mulțimii, Moise având în mâna sa toiagul
Domnului. Ei erau acum oameni în vârstă. Multă vreme răbdaseră răzvrătirea
și încăpățânarea poporului Israel; dar acum, spre sfârșit, până și răbdarea lui
Moise a cedat: „Ascultați, răzvrătiților”, a strigat el, „vom putea noi oare să
vă scoatem apă din stânca aceasta?”; și, în loc să-i vorbească stâncii, așa cum
îi poruncise Domnul, el a lovit-o de două ori cu toiagul.
Apa a țâșnit cu îmbelșugare spre a satisface setea mulțimii. Dar se
făcuse un mare rău. Moise a vorbit cu un spirit iritat; cuvintele lui erau mai
degrabă expresia patimii omenești decât indignarea sfântă pentru că
Dumnezeu fusese dezonorat. „Ascultați, voi, răzvrătiților”, a spus el.
Acuzația aceasta era adevărată, dar nici adevărul nu trebuie rostit cu patimă
sau nerăbdare. Când Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să pună asupra lui
Israel vina pentru răzvrătire, chiar pentru el cuvintele fuseseră dureroase, iar
pentru ei greu de suportat; și, cu toate acestea, Dumnezeu l-a susținut în
transmiterea soliei. Dar, când cu de la sine putere și-a luat asupra sa sarcina
de a-i acuza, el L-a întristat pe Duhul lui Dumnezeu și nu a făcut decât rău
poporului. Lipsa sa de răbdare și stăpânire de sine era vădită. În felul acesta i
s-a dat ocazie poporului să se întrebe dacă acțiunile și comportarea lui din
trecut fuseseră sub conducerea lui Dumnezeu sau nu și astfel să-și scuze
propriile păcate. Atât Moise, cât și ei Îl ofensaseră pe Dumnezeu. Purtarea
lui, spuneau ei, merita de la început să fie supusă criticii și condamnării.
Acum ei au găsit pretextul pe care-l căutau pentru a respinge toate mustrările
pe care Dumnezeu le trimitea prin slujitorul Său.
Moise a dat dovadă de neîncredere în Dumnezeu. „Vom putea noi oare
să vă scoatem apă?”, întrebă el, ca și când Domnul n-ar face ceea ce a
făgăduit. „N-ați crezut în Mine”, le-a spus Domnul celor doi frați, „ca să Mă
sfințiți înaintea copiilor lui Israel.” În timpul când apa a lipsit, chiar și
credința lor în împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu s-a clătinat din cauza
cârtirii și răzvrătirii poporului. Prima generație a fost condamnată să piară în
pustie din cauza necredinței; și, cu toate acestea, același spirit s-a dat pe față
448