Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Cuvintele acestea nu puteau veni decât de pe buzele cuiva care le
primise din înțelepciunea venită de sus. Evlavia Abigailei se arăta, ca și
parfumul unei flori, cu totul inconștient, pe trăsăturile feței ei, în cuvintele și
în purtarea ei. Duhul Fiului lui Dumnezeu sălășluia în inima ei. Vorbirea ei
dreasă cu har, plină de amabilitate și pace, răspândea o influență cerească.
David a fost cuprins de sentimente mai bune și s-a cutremurat, gândindu-se
la urmările pe care le-ar fi putut avea planurile lui nechibzuite. «Ferice de cei
împăciuitori căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!». (Matei 5, 9.) O, de
ar fi cât mai mulți ca femeia aceasta israelită, care a domolit sentimentele
iritate, a evitat porniri nechibzuite și, prin cuvinte liniștite și potrivite, a
împiedicat săvârșirea unor mari rele.
O viață creștină sfințită răspândește totdeauna lumină, mângâiere și
pace. Ea este caracterizată prin curăție, tact, simplitate și utilitate. Este
stăpânită de iubirea aceea dezinteresată care sfințește influența. Este plină de
Hristos și lasă o influență luminoasă în orice loc pe unde ar merge cel care o
posedă. Abigail a fost un înțelept dojenitor și sfătuitor. Izbucnirea de mânie a
lui David a fost nimicită de puterea influenței și raționamentului ei. El a fost
convins că nu procedase cu înțelepciune și că își pierduse stăpânirea de sine.
A primit mustrarea cu inima umilită, după cum propriile-i cuvinte
mărturiseau: «Lovească-mă cel neprihănit, căci pedeapsa lui este ca
untdelemnul turnat pe capul meu». (Psalmii 141, 5.) El a mulțumit și a rostit
binecuvântări pentru că ea l-a sfătuit după dreptate. Sunt mulți care, atunci
când sunt mustrați, consideră ca vrednic de laudă faptul că primesc mustrarea
fără să se supere; dar cât de puțini sunt aceia care primesc mustrarea cu
inimă recunoscătoare și îi binecuvântează pe aceia care caută să-i ferească de
purtări rele!
Când s-a întors acasă, Abigail l-a găsit pe Nabal și pe oaspeții lui în
730