25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

schimbat; și ce dulce era pacea împăcării cu Dumnezeu. Iacov nu se mai

temea nicidecum să se întâlnească cu fratele său. Dumnezeu, care îi iertase

păcatul, putea de asemenea să miște inima fratelui său Esau și să primească

umilința și pocăința sa.

În timp ce Iacov se lupta cu îngerul, un alt sol ceresc a fost trimis la

Esau. Într-un vis, Esau l-a văzut pe fratele său, care timp de douăzeci de ani a

fost departe de casa tatălui său; el a înțeles durerea lui Iacov, aflând că mama

sa murise; a văzut tabăra sa înconjurată de oștile lui Dumnezeu. Visul acesta

a fost povestit de către Esau ostașilor săi, cu porunca să nu-i facă nici un rău

lui Iacov, căci Dumnezeul tatălui său era cu el.

În cele din urmă, cele două cete s-au apropiat una de cealaltă --

stăpânul deșertului în fruntea războinicilor săi și Iacov cu nevestele și copiii,

însoțit de păstori și slujnice, urmați de șiruri lungi de turme de oi și cirezi de

vite. Sprijinindu-se de toiagul său, patriarhul păși înainte, să întâlnească

ceata de ostași. Era palid și slăbit din pricina luptei ce avusese loc numai cu

puțin timp înainte și mergea încet și cu eforturi dureroase, oprindu-se după

fiecare pas; dar fața sa strălucea de bucurie și pace.

La vederea acelui suferind schilod, „Esau a alergat înaintea lui; s-au

îmbrățișat, i s-a aruncat pe grumaz, și l-a sărutat, și au plâns”. (Geneza 33,

4.) Privind asupra acestei scene, chiar și inimile acelor soldați brutali au fost

mișcate. Deși el le povestise visul său, totuși ei nu puteau înțelege

schimbarea bruscă ce avusese loc cu căpitanul lor. Deși priveau infirmitatea

patriarhului, puțin se gândeau ei că această slăbiciune a sa era de fapt chiar

tăria lui.

În noaptea sa de chin de lângă Iaboc, când nimicirea părea că este chiar

înaintea sa, Iacov primise lecția cu privire la zădărnicia ajutorului omului, cât

de fără temei este orice încredere în puterea omenească. El a văzut că

201

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!