Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

vicleșug; căci sfârșitul omului acestuia este pacea”. (Psalmii 37, 37.)
Iacov păcătuise și a suferit mult. Mulți ani de trudă, de griji și necazuri
fuseseră partea lui, din ziua când marele lui păcat l-a obligat să fugă din
corturile tatălui său. Un fugar fără casă, despărțit de mama sa, pe care nu
avea s-o mai vadă niciodată; muncind din greu șapte ani pentru aceea pe care
o iubea, numai pentru a fi înșelat în mod josnic; trudind douăzeci de ani în
slujba unei rude lacome și apucătoare; văzând cum îi sporește averea și îi
cresc copiii în jurul său, dar aflând puțină bucurie în familia sa, mereu în
ceartă și dezbinată; amărât din cauza ocării suferite de fiica sa și a răzbunării
fraților ei, de moartea Rahelei, de nelegiuirea împotriva firii săvârșită de
Ruben, de păcatul lui Iuda, de cruda înșelăciune și răutatea date pe față în
dreptul lui Iosif. Cât de lungă și întunecată este lista relelor date la iveală.
Astfel, el a cules unul după altul roadele acelei dintâi fapte rele. Mereu și
mereu a văzut repetându-se printre fiii săi păcatele de care el însuși se făcuse
vinovat. Dar, oricât de amară fusese lecția, ea și-a îndeplinit menirea.
Mustrarea, deși dureroasă, adusese totuși „roada dătătoare de pace a
neprihănirii”. (Evrei 12, 11. u.p.)
Inspirația a înregistrat cu credincioșie greșelile oamenilor buni, ale
acelora care au fost distinși prin favoarea făcută lor de Dumnezeu; în adevăr,
greșelile lor sunt prezentate mai amănunțit decât virtuțile lor. Acesta a fost și
a rămas un subiect de uimire pentru mulți și a dat și mai dă încă celor
necredincioși ocazia de a lua Biblia în derâdere. Dar lucrul acesta este una
dintre dovezile cele mai puternice în favoarea adevărului prezentat în
Scripturi, și anume că faptele nu sunt acoperite și păcatele personajelor de
seamă ale ei nu sunt trecute cu vederea. Mintea oamenilor este atât de mult
stăpânită de prejudecăți, încât nu este cu putință ca istoria scrisă de oameni
să fie cu totul imparțială. Dacă Biblia ar fi fost scrisă de persoane
neinspirate, atunci fără îndoială că ea ar fi înfățișat caracterul persoanelor
onorate de ea într-o lumină mult mai elogioasă. Dar așa cum este, noi avem
în ea un raport corect al experiențelor lor.
245