25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

adunările poporului, în fața curții -- preoți și judecători, căpetenii și ostași

războinici -- și care urma să păstreze până la cea mai de pe urmă generație

cunoștința abaterii lui, împăratul lui Israel își relata păcatul, pocăința, cum și

nădejdea de iertare prin harul lui Dumnezeu. În loc să caute să-și ascundă

vina, el dorea ca și alții să învețe din istoria tristă a căderii sale.

Pocăința lui David a fost sinceră și profundă. El n-a căutat să-și acopere

crima. Rugăciunea lui nu era inspirată de dorința de a scăpa de pedepsele cu

care era amenințat. Dar a văzut grozăvia păcatului său împotriva lui

Dumnezeu, a văzut cât de murdar îi era sufletul și îi era scârbă de păcatul

său. El nu se ruga numai pentru a i se ierta păcatul, ci și pentru a avea o

inimă curată. David n-a părăsit lupta cuprins de disperare. În făgăduințele lui

Dumnezeu pentru păcătosul pocăit, el a văzut dovada iertării și primirii sale.

«Dacă ai fi voit jertfe, și-aș fi adus; Dar ție nu-și plac arderile de tot.

Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu

disprețuiești o inimă zdrobită și mâhnită.» (Psalmii 51, 16.17.)

Cu toate că David căzuse, Domnul l-a ridicat. El era acum în

comuniune mai strânsă cu Dumnezeu și într-o mai profundă împreună

simțire cu semenii săi, decât înainte de cădere. În bucuria eliberării, el cânta:

«Atunci ți-am mărturisit păcatul meu, Și nu mi-am ascuns fărădelegea.

Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Și Tu ai iertat vina

păcatului meu.... Tu ești ocrotirea mea, Tu mă scoți din necaz, Tu mă

înconjori cu cântări de izbăvire.» (Psalmii 32, 5-7.)

Mulți au murmurat împotriva a ceea ce ei au numit nedreptatea lui

Dumnezeu când l-a cruțat pe David, a cărui vinovăție era atât de mare, după

ce l-a lepădat pe Saul pentru ceea ce lor li se părea a fi păcate mult mai mici.

Dar David s-a umilit și și-a mărturisit păcatul, în timp ce Saul a disprețuit

792

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!