Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

numai câteva clipe în urmă răsunase de cuvintele judecății în prezența
împuternicitului lui Satana, acela care fusese uns din partea lui Dumnezeu ca
împărat peste Israel lua masa, pregătindu-se pentru lupta de moarte a zilei ce
se apropia.
Înainte de zorii zilei s-a întors cu slujitorii lui în tabăra lui Israel pentru
a se pregăti în vederea luptei. Prin consultarea duhului întunericului, Saul s-a
autodistrus. Apăsat de groaza disperării, era cu neputință pentru el să mai
inspire curaj oștirii. Despărțit de Izvorul puterii, el nu era în stare să îndrume
gândurile israeliților la Dumnezeu ca ajutor al lor. În felul acesta, prezicerea
nefastă urma să fie adusă la îndeplinire.
Pe câmpia Sunem și pe coasta muntelui Ghilboa, oștile israeliților și
armatele filistenilor s-au ciocnit în luptă de moarte. Cu toate că scena din
peștera de la En-Dor alungase orice speranță din inima lui, Saul lupta cu
furia deznădejdii pentru tron și împărăție. Dar zadarnic! «Bărbații lui Israel
au luat-o la fugă dinaintea filistenilor și au căzut uciși pe muntele Ghilboa».
Trei fii viteji ai împăratului au căzut alături de el. Arcașii s-au năpustit
asupra lui Saul. El i-a văzut pe ostașii lui cum cad răpuși în jurul său și pe fiii
săi tăiați cu sabia. El însuși rănit, nu mai putea nici să lupte, nici să fugă.
Scăparea nu mai era cu putință și, hotărât fiind să nu cadă prins în mâinile
filistenilor, i-a cerut celui ce îi purta armele: «Scoate-ți sabia și străpungemă».
Întrucât omul s-a temut să ridice mâna împotriva unsului Domnului,
Saul s-a sinucis, aruncându-se în propria sa sabie.
În felul acesta a pierit primul împărat al lui Israel, purtând asupra sa
vinovăția sinuciderii. Viața lui fusese o înfrângere și el s-a coborât în
mormânt acoperit de rușine și disperare, deoarece, împotriva voinței lui
Dumnezeu, el pusese mai presus propria sa voință pervertită.
Vestea înfrângerii s-a răspândit în lung și în lat, aducând groază în tot
742