Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

câte șapte ani de dragul ei și dragostea lui a făcut ca munca să fie ușoară. Cât
de profundă și statornică a fost acea iubire s-a văzut atunci când, după mult
timp, când Iacov se afla aproape de moarte în Egipt, Iosif a venit să-și
viziteze tatăl, iar bătrânul patriarh, privind înapoi la propria sa viață, a spus:
„La întoarcerea mea din Padan, Rahela a murit pe drum lângă mine, în țara
Canaan, la o depărtare bunicică de Efrata; și am îngropat-o acolo, pe drumul
care duce la Efrata, sau Betleem”. (Geneza 48, 7.) Din istoria familiei, a
vieții sale lungi și pline de necazuri, numai pierderea Rahelei a fost amintită.
Mai înainte de moartea ei, Rahela a dat naștere celui de-al doilea fiu al
său. Cu ultima sa răsuflare de viață, ea a numit copilul Ben-Oni, „fiul durerii
mele”. Dar tatăl său l-a numit Beniamin, „fiul dreptei”, sau „tăria mea”.
Rahela a fost îngropată acolo unde a murit și un stâlp a fost ridicat pe locul
acela pentru a-i păstra amintirea.
Pe drumul spre Efrata, o altă nelegiuire întunecată a mânjit familia lui
Iacov, care a făcut ca lui Ruben, fiul său întâi născut, să i se refuze
privilegiile și cinstea dreptului de întâi născut.
În cele din urmă, Iacov a ajuns la capătul călătoriei sale, la „tatăl său
Isaac, la Mamre ... care este totuna cu Hebronul, unde locuiseră ca străini
Avraam și Isaac”. (Versetul 27.) Aici el a rămas până la sfârșitul anilor vieții
tatălui său. Pentru Isaac, infirm și orb, atenția plină de bunătate a acestui fiu
plecat de atâta timp de lângă el a fost o mângâiere în timpul anilor de
singurătate și pierderi ireparabile.
Iacov și Esau s-au întâlnit la patul de moarte al tatălui lor. Cândva,
fratele mai mare aștepta acest eveniment ca o ocazie de răzbunare, dar de
atunci simțămintele lui se schimbaseră mult. Și Iacov, pe deplin mulțumit cu
binecuvântările spirituale ale dreptului de întâi născut, a renunțat în favoarea
fratelui său la moștenirea averii tatălui lor, de fapt singura moștenire pe care
209