Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

momentul potrivit ca cetatea care servea drept capitală a națiunii să fie
onorată cu semnele prezenței divine.
David a invitat treizeci de mii de oameni aleși ai lui Israel, deoarece
avea de gând să facă din ocazia aceasta o priveliște de mare bucurie și de
impunătoare solemnitate. Oamenii au răspuns voios invitației. Marele preot
împreună cu frații lui de slujbă sfântă, domnii și conducătorii semințiilor s-au
adunat la Chiriat-Iearim. David ardea de zel sfânt. Chivotul a fost scos din
casa lui Abinadab și așezat într-un car nou, tras de boi, iar cei doi fii ai săi
însoțeau carul.
Bărbații lui Israel îl urmau strigând de bucurie și cântând cântece de
preamărire, o mulțime de glasuri unindu-se cu melodia instrumentelor;
„David și toată casa lui Israel cântau înaintea Domnului ... cu harpe, cu lăute,
cu timpane, cu fluiere și cu țimbale”. (2 Samuel 6, 5.) De mult timp nu mai
văzuse Israel așa priveliște de triumf. Cu solemnă bucurie, marea procesiune
mergea pe drumul ce ducea peste văi și dealuri, către cetatea sfântă.
Dar „când au ajuns la aria lui Nacon, Uza a întins mâna spre chivotul
lui Dumnezeu și l-a apucat, pentru că erau să-l răstoarne boii. Domnul S-a
aprins de mânie împotriva lui Uza, și Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru
păcatul lui, și a murit acolo lângă chivotul lui Dumnezeu.” O groază subită a
apucat mulțimea bucuroasă. David a rămas înmărmurit și s-a temut grozav,
în inima lui contestând dreptatea lui Dumnezeu. El a căutat să onoreze
chivotul ca simbol al prezenței divine. Pentru ce, dar, a fost trimisă această
pedeapsă grozavă pentru a schimba momentele acelea de bucurie în prilej de
durere și doliu? Părându-i-se primejdios a păstra chivotul în apropierea sa,
David s-a hotărât să-l lase acolo unde se afla. S-a găsit un loc potrivit pentru
el în apropiere, în casa lui Obed-Edom din Gat.
Soarta lui Uza a fost o pedeapsă divină pentru călcarea celei mai clare
769