Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Dimpotrivă, cu inima umilă și supusă să ceară putere și înțelepciune pentru a
face față cerințelor ei.
Moabiții erau un popor idolatru și decăzut; cu toate acestea, față de
lumina primită, vina lor în fața cerului nu era așa de mare ca a lui Balaam.
Întrucât se dădea drept profet al lui Dumnezeu, tot ce spunea el era primit ca
având autoritate divină. Prin urmare, el nu trebuia să vorbească așa cum îi
venea, ci trebuia să rostească solia așa cum i-o dădea Dumnezeu. „Să faci
numai ce-ți voi spune”, era porunca lui Dumnezeu.
Balaam primise îngăduința să plece cu solii veniți de la moabiți, dacă ar
fi venit din nou dimineața, să-l cheme. Dar, supărați de șovăiala lui și
așteptându-se la un nou refuz, ei au pornit la drum spre casă fără să mai stea
de vorbă cu el. Orice scuză pentru a se conforma cerinței lui Balac fusese
acum înlăturată. Dar Balaam era hotărât să pună mâna pe plata făgăduită și,
dimineața, luând dobitocul pe care obișnuia să călărească, porni la drum. Se
temea ca nu cumva chiar și acum să-i fie retrasă îngăduința divină și mâna
furtunos înainte, ca nu cumva, într-un fel oarecare, să-i scape răsplata mult
râvnită.
Dar „Îngerul Domnului S-a așezat în drum ca să i se împotrivească.”
Animalul a văzut solul divin ce era nevăzut de ochii omului și, lăsând
drumul, o luă peste câmp. Cu lovituri sălbatice, Balaam aduse din nou
animalul pe drum; dar din nou, la un loc strâmt, cu pereți de stâncă, Îngerul
Se arătă și, în încercarea de a se da la o parte din fața ființei amenințătoare,
animalul presă de zid piciorul stăpânului său. Balaam era orb față de
încercările Cerului și nu recunoștea că Dumnezeu îi închidea calea. Omul își
ieși din fire și sili măgărița să meargă mai departe, bătând-o fără milă.
„Îngerul Domnului a trecut mai departe, și S-a așezat într-un loc unde
nu era chip să te întorci nici la dreapta, nici la stânga”. Îngerul S-a arătat
477