Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

rezultat, multe vieți ar fi trebuit, în cele din urmă, să fie sacrificate.
Mulțimea pestriță care a ieșit din Egipt împreună cu poporul Israel era
un continuu izvor de ispită și necazuri. Cei care o compuneau mărturiseau că
au renunțat la idolatrie și că se închină adevăratului Dumnezeu; dar educația
din copilărie și creșterea le-au modelat obiceiurile și caracterul și ei erau mai
mult sau mai puțin stricați de idolatrie și lipsă de respect pentru Dumnezeu.
Ei au fost cei mai porniți să înceapă cearta și erau primii care se plângeau și
molipseau tabăra prin practicile lor idolatre și prin cârtirile lor împotriva lui
Dumnezeu.
Curând după întoarcerea în pustie, a avut loc un caz de călcare de Sabat
în împrejurări care l-au arătat a fi un caz de o deosebită vinovăție. Vestea că
Domnul îl va dezmoșteni pe Israel a trezit un spirit de răzvrătire. Un om din
popor, mâniat pentru faptul că fusese exclus din Canaan și hotărât să-și dea
pe față disprețul față de Legea lui Dumnezeu, se aventură să calce în mod
fățiș porunca a patra a Decalogului, ducându-se să adune lemne în ziua
Sabatului. În timpul peregrinării lor în pustie, aprinderea focului în ziua a
șaptea a săptămânii fusese oprită cu strictețe. Opreliștea aceasta nu avea să
fie extinsă și în țara Canaanului, unde asprimea climei făcea adesea necesară
aprinderea focului; dar în pustie, focul nu era necesar pentru a te încălzi.
Fapta acestui om era o călcare voită și premeditată a poruncii a patra -- un
păcat datorat nu necugetării sau necunoașterii, ci încumetării.
El a fost prins asupra faptului și adus înaintea lui Moise. Fusese deja
vestit mai dinainte că orice călcare a Sabatului va fi pedepsită cu moartea,
dar nu se făcuse încă cunoscut cum avea să se aplice pedeapsa aceasta.
Moise a adus cazul înaintea lui Dumnezeu și i s-a dat următoarea îndrumare:
„Omul acesta să fie pedepsit cu moartea, toată adunarea să-l ucidă cu pietre
în afara taberei”. (Numeri 15, 35.) Păcatele hulirii și călcării de bună voie a
Sabatului erau pedepsite la fel, fiind amândouă dovezi ale disprețului față de
autoritatea lui Dumnezeu.
440