Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Prin acest serviciu anual, poporul era învățat cu privire la importantele
adevăruri ale ispășirii. În jertfele pentru păcat, aduse în timpul anului, fusese
primit sângele victimei în locul păcătosului; dar sângele acesta nu făcuse o
ispășire deplină pentru păcat. El nu făcuse decât să procure mijloacele prin
care păcatul era transferat asupra sanctuarului. Prin aducerea sângelui ca
jertfă, păcătosul recunoștea autoritatea Legii, își mărturisea vinovăția
nelegiuirii și credința în Domnul Hristos, care trebuia să ridice păcatele
lumii, dar nu era cu totul eliberat de condamnarea Legii. În Ziua ispășirii,
marele preot, după ce aducea o jertfă pentru adunarea lui Israel, mergea în
locul prea sfânt cu sângele jertfei și stropea din el asupra capacului ispășirii,
deasupra tablelor Legii. În felul acesta, cerințele Legii, care cerea viața
păcătosului, erau satisfăcute. Apoi, în calitatea sa de mijlocitor, marele preot
lua păcatele asupra sa și, ieșind din sanctuar, ducea cu sine povara vinovăției
poporului Israel. La ușa tabernacolului, își punea mâinile pe capul țapului de
trimis și mărturisea asupra lui „toate fărădelegile copiilor lui Israel și toate
călcările lor de lege, cu care au păcătuit ei”, punându-le „pe capul țapului”.
Iar când țapul care purta păcatele acestea era trimis în pustie, se socotea că, o
dată cu el, și aceste păcate au fost depărtate pentru totdeauna de la popor.
Aceasta a fost slujba săvârșită drept „chipul și umbra lucrurilor cerești”.
(Evrei 8, 5.)
Așa cum s-a spus, sanctuarul pământesc a fost ridicat de Moise după
modelul ce i-a fost arătat pe munte. El era „o asemănare pentru vremurile de
acum, când se aduc daruri și jertfe”; cele două încăperi sfinte ale lui erau
„chipurile lucrurilor care sunt în ceruri”. Domnul Hristos, slăvitul nostru
Mare Preot, este „slujitor al Locului prea sfânt și al adevăratului Cort, care a
fost ridicat nu de om, ci de Domnul”. (Evrei 9, 9.23; 8, 2.) Pe când se afla în
viziune, apostolului Ioan i-a fost îngăduit să privească templul lui Dumnezeu
din ceruri și a văzut „șapte lămpi de foc”, care ardeau „înaintea scaunului de
domnie”. (Apocalipsa 4, 5.) El a văzut un înger care avea „o cădelniță de aur.
I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinților,
pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie”. (Apocalipsa 8, 3.)
375