Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

onorat și s-a temut să aibă în împărăția sa pe cineva care era atât de vădit în
grația divină. Dacă Avraam ar fi rămas în Egipt, averea și onoarea sa în
continuă creștere ar fi putut trezi invidia și lăcomia egiptenilor și i s-ar fi
putut face vreun rău, pentru care ar fi fost făcut răspunzător monarhul, ceea
ce putea aduce din nou judecățile asupra casei împărătești.
Avertizarea care îi fusese dată lui faraon s-a dovedit a fi o apărare
pentru Avraam în legăturile lui de mai târziu cu popoarele păgâne, deoarece
lucrurile nu puteau fi ținute în taină. S-a văzut că Dumnezeul căruia Avraam
I se închina avea să-l apere pe servul Său și că orice vătămare ce i s-ar aduce
lui avea să fie pedepsită. Este un lucru primejdios, acela de a face rău unuia
dintre copiii Împăratului cerului. Psalmistul se referă la acest capitol din
experiența lui Avraam, când spune, vorbind poporului ales, că Dumnezeu „a
pedepsit împărați din pricina lor, spunând: «Nu vă atingeți de unșii Mei și nu
faceți rău proorocilor Mei»”. (Psalmii 105, 14.15.) Este o interesantă
asemănare între experiența lui Avraam în Egipt și cele petrecute cu urmașii
săi, cu sute de ani mai târziu. Și unii, și alții au mers în Egipt din pricina
foametei, și unii, și ceilalți au locuit acolo. Prin manifestarea judecăților
divine în apărarea lor, teama de ei i-a cuprins pe egipteni; și, îmbogățiți de
darurile păgânilor, au ieșit de acolo cu mari bogății.
125