Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

Geneza 28, până la 31.
Capitolul 17
Fuga și exilul lui Iacov
Amenințat cu moartea de mânia lui Esau, Iacov plecă din casa tatălui
său ca fugar; dar ducea cu el binecuvântarea tatălui; Isaac înnoise față de el
făgăduința legământului și îl îndemnase, ca moștenitor al acestui legământ,
să-și caute o nevastă din familia mamei sale din Mesopotamia. Cu toate
acestea, Iacov porni la drumul său singuratic cu inima adânc îngrijorată.
Numai cu un toiag în mâinile sale, el trebuia să călătorească sute de kilometri
printr-o țară locuită de triburi sălbatice, nomade. Cuprins de remușcare și
teamă, el căută să-i evite pe oameni, ca nu cumva fratele său mânios să-i afle
urma. El se temea de faptul că pierduse pentru totdeauna binecuvântarea pe
care Dumnezeu Își propusese să i-o dea; și Satana era acolo, prezent, ca să-l
copleșească cu ispite. Seara celei de a doua zile îl găsi departe de corturile
tatălui său. El avea simțământul că era un alungat dintre oameni și era
conștient de faptul că tot necazul acela fusese adus asupra sa numai de către
comportarea sa greșită. Întunericul disperării apăsa greu asupra sufletului său
și aproape că nici nu îndrăznea să se roage. Dar el era atât de singur, încât
simțea nevoia unei protecții din partea lui Dumnezeu, așa cum nu simțise
niciodată până atunci. Cu lacrimi și profundă umilință, el își mărturisi
păcatul și ceru stăruitor o dovadă a faptului că nu era cu totul părăsit. Cu
toate acestea, nu simți nici o ușurare de povara inimii sale. El pierduse orice
încredere în sine și se temea că Dumnezeul părinților săi îl lepădase.
Dar Dumnezeu nu îl părăsise pe Iacov. Harul său era încă întins asupra
servului său greșit și lipsit de încredere. Plin de milă, Domnul i-a descoperit
exact lucrul de care Iacov avea nevoie -- UN MÂNTUITOR. El păcătuise,
dar inima sa era plină de recunoștință, când văzu descoperindu-i-se o cale
185