25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Capitolul 28

Idolatria de la Sinai

Capitol bazat pe textele din Exod 32 până la 34.

În timp ce Moise era absent, pentru poporul Israel a fost un timp de

așteptare și de îndoială. Poporul știa că el se urcase pe munte cu Iosua, că

intrase în norul de o deasă întunecime care putea fi văzut de jos, de pe

câmpie, odihnindu-se pe vârful muntelui, luminat din când în când de

fulgerele prezenței divine. Ei așteptau cu nerăbdare întoarcerea lui. Obișnuiți,

așa cum fuseseră în Egipt, cu reprezentări materiale ale zeilor, fusese greu

pentru ei să-și pună încrederea într-o Ființă nevăzută și, de aceea, ajunseră să

se sprijine pe Moise pentru susținerea credinței lor. Dar acum el le era luat.

Zi după zi și săptămână după săptămână au trecut, iar el tot nu s-a înapoiat.

Cu toate că norul se vedea încă, multora din tabără li se părea că fuseseră

părăsiți de conducătorul lor sau că acesta fusese ars de focul mistuitor.

În decursul acestei perioade de așteptare, pentru ei a fost un timp în

care să cugete la Legea lui Dumnezeu pe care o auziseră și să-și pregătească

inimile spre a primi și alte descoperiri pe care El ar fi putut să li le dea. Dar

ei nu aveau prea mult timp pentru această lucrare. Dacă ar fi căutat în felul

acesta o mai clară înțelegere a cerințelor lui Dumnezeu și dacă și-ar fi umilit

inimile înaintea Lui, ar fi fost apărați de ispită. Dar ei n-au făcut lucrul acesta

și, în scurt timp, au devenit nepăsători, neatenți și călcători ai legii. În mod

deosebit, acesta a fost cazul cu gloata cea pestriță. Ei erau nerăbdători să

pornească spre țara Făgăduinței -- țara unde curge lapte și miere. Pământul

acela bun le-a fost făgăduit numai cu condiția ascultării, dar ei pierduseră din

vedere acest lucru. Au fost unii care au dat ideea să se înapoieze în Egipt,

dar, fie că mergeau înainte spre Canaan, fie înapoi în Egipt, masa poporului

era hotărâtă să nu-l mai aștepte pe Moise.

331

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!