Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

De la început, Satana a zugrăvit înaintea oamenilor câștigul ce-ar
rezulta din neascultare. În felul acesta i-a dus pe îngeri în rătăcire. Așa i-a
ispitit pe Adam și pe Eva pentru a păcătui. Și tot așa îi îndepărtează pe mulți
de la ascultarea de Dumnezeu. Cărarea neascultării este înfățișată ca vrednică
de dorit; dar la urmă se vede că duce la moarte. (Proverbe 14, 12.) Ferice de
aceia care, după ce s-au avântat pe calea aceasta, își dau seama cât de amare
sunt roadele păcatului și se întorc de pe ea la timp. Dumnezeu, în mila Sa, nu
l-a lăsat pe David să fie târât la o pierzare deplină prin plata înșelătoare a
păcatului.
Chiar pentru binele lui Israel era nevoie ca Dumnezeu să intervină. Cu
trecerea timpului, păcatul lui David cu Bat-Șeba a ajuns să fie cunoscut și a
început să ia contur bănuiala că el uneltise omorârea lui Urie. Dumnezeu era
dezonorat. El îl favorizase și îl înălțase pe David, dar păcatul acestuia
reprezenta greșit caracterul Său și arunca ocară asupra Numelui Lui. Lucrul
acesta tindea să scadă nivelul evlaviei în Israel și să micșoreze în mintea
multora scârba față de păcat, în timp ce aceia care nu Îl iubeau pe Dumnezeu
și nu se temeau de El se simțeau îndemnați la neascultare.
Profetul Natan a avut obligația să-i aducă lui David o solie de mustrare.
Era o solie teribilă în severitatea ei. La puțini domnitori putea fi dusă o
mustrare de felul acesta fără ca ea să atragă moartea sigură a solului. Natan a
transmis sentința divină fără șovăire, dar cu înțelepciune cerească, încât a
atras simpatia împăratului, i-a trezit conștiința și a scos chiar din gura lui
sentința de moarte ce i se cuvenea. Apelând la David ca la cel care a fost
rânduit de Dumnezeu să apere drepturile poporului Său, profetul a povestit o
istorioară ce ilustra nedreptățirea și oprimarea care cereau satisfacție:
«Într-o cetate erau doi oameni», a început el, «unul bogat și altul sărac.
Bogatul avea foarte multe oi și foarte mulți boi. Săracul n-avea nimic decât o
786