Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

cu obișnuita lui lepădare de sine, nu putea consimți ca acești străini, care
veniseră să găsească adăpost la el, să fie implicați în necazurile lui. și-a arătat
uimirea pentru faptul că ei erau gata de sacrificiu pentru el. Apoi împăratul i-
a spus lui Itai din Gat: „Pentru ce să vii și tu cu noi? Întoarce-te și rămâi cu
împăratul, căci ești străin și ai fost surghiunit chiar din țara ta. De ieri ai
venit, și azi să te fac să rătăcești cu noi încoace și încolo când nici eu nu știu
unde să mă duc! Întoarce-te și ia pe frații tăi cu tine. Domnul să Se poarte cu
bunătate și credincioșie!”
Itai a răspuns: „Viu este Domnul și viu este domnul meu, împăratul, că
în locul în care va fi domnul meu, împăratul, fie ca să moară, fie ca să
trăiască, acolo va fi și robul tău”. Oamenii aceștia trecuseră de la păgânism la
servirea Domnului și acum își arătau cu noblețe credincioșia față de
Dumnezeu și față de împărat. Cu inima plină de recunoștință, David a primit
devotamentul lor față de cauza sa, care părea că se prăbușește, și au trecut cu
toții peste pârâul Chedron, pe drumul care duce în pustie.
Convoiul s-a oprit din nou. Se apropia o grupă de oameni îmbrăcați în
veșminte sacre. „Țadoc era și el acolo, și cu el toți leviții, ducând chivotul
legământului lui Dumnezeu”. Cei care mergeau cu David au socotit că acesta
este un semn de bine. Prezența acestui simbol sfânt era pentru ei o garanție
că, în cele din urmă, vor avea izbândă și vor birui. Aceasta putea să le inspire
curaj celor care i se alăturau împăratului. Lipsa lui din Ierusalim urma să
aducă groaza în rândurile susținătorilor lui Absalom.
Văzând chivotul, inima lui David a tresăltat o clipă de bucurie și
nădejde. Dar în curând i-au venit în minte alte gânduri. În calitatea sa de
cârmuitor pus peste moștenirea lui Dumnezeu, avea o mare răspundere. Ceea
ce trebuia să stea la locul cel mai de frunte în mintea împăratului lui Israel
erau gloria lui Dumnezeu și interesul poporului, nu interesul său personal.
Dumnezeu, care locuia între heruvimi, spusese despre Ierusalim: „Acesta
este locul Meu de odihnă” (Psalmii 132, 14) și, fără autoritate divină, nici
800