25.02.2022 Views

Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

este în armonie cu lucrările Sale; toată educația creștină duce la ascultarea de

conducerea Sa. Știința deschide noi perspective orizontului nostru; ea se

înalță sus și explorează noi profunzimi; dar, ca rezultat al cercetărilor ei, ea

nu aduce nimic care să fie în conflict cu revelația divină. Ignoranța poate

căuta să susțină păreri greșite cu privire la Dumnezeu, apelând la știință; dar

cartea naturii și Cuvântul scris aruncă una asupra alteia lumină. Noi suntem

astfel conduși să adorăm pe Creator și să avem o încredere inteligentă în

Cuvântul Său.

Nici o minte mărginită nu poate înțelege pe deplin existența, puterea,

înțelepciunea sau lucrările Celui infinit. Scriitorul inspirat spune: „Poți spune

tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu, că poți ajunge la cunoștința

desăvârșită a Celui Atotputernic? Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face? Mai

adâncă decât locuința morților: ce poți ști? Întinderea ei este mai lungă decât

pământul, și mai lată decât marea”. (Iov 11, 7-9.) Mințile cele mai mari ale

pământului nu pot cuprinde pe Dumnezeu. Oamenii pot cerceta continuu, pot

învăța continuu și dincolo de aceasta încă este un infinit.

Cu toate acestea, lucrările creațiunii mărturisesc despre puterea și

măreția lui Dumnezeu. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor

vestește lucrarea mâinilor Lui”. (Psalmii 19, 1.) Aceia care iau Cuvântul scris

ca sfătuitor al lor vor găsi în el un ajutor prețios în a-L înțelege pe

Dumnezeu. „Însușirile nevăzute ale Lui se văd lămurit, de la facerea lumii

când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El, și anume

puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui”. (Romani 1, 20.)

110

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!