Patriarhi şi profeţi - Ellen G. White

inima.
În aceeași zi, i s-a dat lui Moise porunca: „Suie-te pe ... muntele Nebo
... și privește țara Canaanului pe care o dau în stăpânirea copiilor lui Israel.
Tu vei muri pe muntele pe care te vei sui și vei fi adăugat la poporul tău”.
(Deuteronom 32, 49.50.) De multe ori plecase Moise din tabără, supus
chemării divine de a sta în legătură cu Domnul; de astă dată însă, trebuia să
facă un drum nou și tainic. Trebuia să meargă pentru a-și preda viața în
mâinile Creatorului său. Moise știa că trebuie să moară singur; nici unui
prieten pământesc nu-i era îngăduit să-i slujească în ceasurile de pe urmă.
Scenele viitoare erau învăluite în mare taină și solemnitate și inima lui se
zbătea, dându-se înapoi din fața lor. Cea mai grea încercare pentru el era
despărțirea de poporul grijii și iubirii sale -- poporul cu care își unise viața și
interesele atâta timp. Dar învățase să se încreadă în Dumnezeu și, cu credință
necondiționată, s-a predat împreună cu poporul, iubirii și îndurării Sale.
Pentru ultima dată Moise a stat în adunarea poporului.
Din nou, Duhul lui Dumnezeu Se odihni asupra lui și, în cea mai aleasă
și mai mișcătoare vorbire, rosti o binecuvântare pentru fiecare seminție și
încheie cu cuvintele:
„Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel, El trece pe ceruri ca să-ți vină
în ajutor, Trece cu măreție pe nori. Dumnezeul cel veșnic este un loc de
adăpost, Și sub brațele Lui cele veșnice este un loc de scăpare. El a izgonit
pe vrăjmaș dinaintea ta, Și a zis: «Nimicește-l». Israel este fără frică în
locuința lui, Izvorul lui Iacov este deoparte Într-o țară plină de grâu și de
must, Și cerul lui picură rouă.” „Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un
popor mântuit de Domnul, Scutul care-ți dă ajutor?” (Deuteronom 33, 26-
29.)
Moise se întoarse de la adunare și, tăcut și singur, urcă pe drumul către
510